Cursele între România şi Austria, care duc şi aduc muncitori români sezonieri, nu s-au oprit
Cursele între România şi Austria, care duc şi aduc muncitori români sezonieri, nu s-au oprit. Din Timişoara, sute de români au luat din nou drumul străinătăţii cu acelaşi tren, care, tot ieri, a adus înapoi acasă alţi zeci de oameni, care îngrijesc bătrâni în Austria, pentru a-şi face traiul mai uşor. A fost practic un schimb între ei, care, însă, a fost dat peste cap de această dată din cauza pandemiei.
De Redactia Observator la 18.05.2020, 10:35- Zeci de români au luat drumul Austriei
- Schimbul de muncitori, afectat de pandemie
Cu bagajul pregătit, inima frântă şi gândul la familia lăsată în urmă, alţi zeci de oameni s-au urcat, aseară, în trenul care îi duce la munca pentru o viaţă mai bună. Printre ei, l-am surprins pe peron şi pe Ioan Bunaciu. Şi-a pus la punct gospodăria şi a plecat pe drumul pe care îl face deja de 5 ani, deşi, când s-a întors, înainte de pandemie, avea de gând să rămână în ţară.
IOAN BUNACIU, MUNCITOR ÎN AUSTRIA - Am toaletizat salca, am tăiat niște copaci din față casei, am tuns gazonul. Pleci, e ca şi un război civil, pleci şi nu ştii dacă te mai întorci. Am încercat să mă angajez în astea două luni de când sunt acasă, am încercat să mă angajez la 4 fabrici, dar nu se fac angajări.
Ca el, oameni din toate colţurile ţării au plecat din Timişoara cu trenul special pus la dispoziție de autoritățile austriece. Astfel de curse au loc de două ori pe săptămână.
PAVEL KASAI, INSPECTOR ȘEF ITM TIMIȘ - Sunt pregătiți să plece 175 de îngrijitori din 22 de județe. Avem câteva județe îndepărtate de Timișoara, cum e Suceva, Vaslui, Iași, Botoşani, Argeș, Mehedinți, Sibiu, Satul Mare, Maramureș și din București, pleacă un singur îngrijitor spre Austria.
La sosirea în Viena, îngrijitorii români vor fi testaţi pentru coronavirus şi abia după rezultat vor pleca spre localităţile unde muncesc.
Migrația forței de muncă, o tradiție
Un schimb devenit deja tradiţie de ani de zile, dar pe care criza de coronavirus l-a dat peste cap. Trenul care a plecat aseară din gara din Timişoara a adus, ieri dimineaţă, aproape o sută de români care s-au întors acasă după aproape 3 luni în care au fost blocaţi acolo de condiţiile actuale. Înainte de a porni spre România, şi-au facut teste pentru Covid-19, care au ieşit negative. Chiar şi aşa vor sta 14 zile în izolare.
Tot ieri, ministrul Muncii, Violetă Alexandru, a plecat în Germania pentru a verifica dacă pentru muncitorii sezonieri sunt respectate condiţiile de muncă şi de şedere. Pentru românii care lucrează în străinătate, ministerul Muncii a pus la dispoziție câteva numere de telefon la care pot apela în cazul în care sunt victime ale abuzurilor angajatorilor europeni.