DECIZIE a Primăriei Capitalei în cazul şcolii nr. 141 , unde tavanul s-a prăbuşit acum câteva luni. Ce se va întâmpla cu elevii care învățau aici
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în ședința de luni, înfiinţarea unei liniei de autobuz pentru transportul elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 141 "Ion I. C. Brătianu”, al cărei tavan s-a prăbuşit în luna mai a acestui an, până la Şcoala Gimnazială nr. 127.
De Redactia Observator la 11.09.2017, 23:41Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în ședința de luni, înfiinţarea unei liniei de autobuz pentru transportul elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 141 "Ion I. C. Brătianu”, al cărei tavan s-a prăbuşit în luna mai a acestui an, până la Şcoala Gimnazială nr. 127.
Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi, după ce Primăria a decis, în urmă cu o săptămână, ca școala să fie demolată.
"Având în vedere faptul că Şcoala nr. 141 este în curs de reabilitare, ca urmare a prăbuşirii tavanului de pe hol, elevii aceste unităţi vor urma cursurile la Şcoala nr. 127. Dat fiind pericolul la care elevii pot fi expuşi, a fost luată decizia ca activitatea unităţii de învăţământ să fie mutată temporar în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 127, situată pe strada Munţii Carpaţi, nr. 72. (...) Se propune înfiinţarea unei linii de autobuz 327”, se arată în raportul de specialitate depus în cadrul proiectului de hotărâre.
Astfel, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va pune la dispoziţie patru autobuze, prima plecare fiind programată la ora 6.30, iar ultima la 20.16.
- ȘOC în Marea Britanie! Fiica unui renumit actor A FOST UCISĂ în timpul unui festival de muzică. Tânăra avea...
- VIJELIA s-a dezlănțuit la Timișoara! O furtună puternică a făcut ravagii în Piața Operei (VIDEO)
- Comunicat al Casei regale a României, transmis în urmă cu puțin timp! "Îmi pare nespus de rău..."
Consiliul Local al Sectorului 5 a decis, în 22 august, ca Şcoala nr. 141 din Sectorul 5 al Capitalei, al cărei tavan s-a prăbuşit în luna mai a acestui an, va fi demolată.
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a declarat că, în urma expertizei tehnice făcute, s-a constatat că demolarea şcolii este singura soluţie bună pe termen lung. Elevii Şcolii 141 vor fi relocaţi la Şcoala nr. 127, unde există un corp de clădire liber, până la reconstruirea şcolii.