Antena LIVE

Curs valutar

Descoperire ŞOC a cercetătorilor: Chimioterapia poate contribui la EXTINDEREA cancerului

Potrivit unui studiu recent, chimioterapia ar putea contribui la extinderea cancerului şi la transformarea sa într-o formă mult mai periculoasă pentru organismul uman.

De la 06.07.2017, 09:44
WhatsApp

Potrivit unui studiu recent, chimioterapia ar putea contribui la extinderea cancerului şi la transformarea sa într-o formă mult mai periculoasă pentru organismul uman.

Chimioterapia este cea mai des utilizată metodă de tratare a cancerului de sân. Ea este folosită pentru a micşora tumoarea şi chiar a eradica boala.

Cu toate acestea, cercetătorii de la o Universitate din New York au găsit dovezi că tratamentul este doar o soluţie pe termen scurt.

Potrivit acestora, simultan cu micşorarea tumorilor, chimioterapia crează condiţii propice pentru ca celulele canceroase să pătrundă în sânge, şi astfel, boala să recidiveze într-o formă şi mai gravă.

Pe acelaşi subiect

Atunci când acest lucru se întâmplă, cancerul este şi mai greu de tratat, iar de multe ori, devine fatal, întrucât se răspândeşte şi la alte organe.

Coordonatorul studiului, care a fost publicat ieri, spune că oamenii nu trebuie să renunţe la chimioterapie.

 El sugerează însă, că este necesară o mai bună monitorizare a tumorilor la pacienţii care fac chimioterapie, scrie Daily Mail.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cancer chimioterapie studiu tratament tumori monitorizare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024