Detalii despre starea membrilor DJ PROJECT, după ce un TIR s-a răsturnat peste mașina lor. Gino Manzotti, DJ Maxx şi Mira, internați DE URGENȚĂ la spitalul din Râmnicu Vâlcea
Membrii trupei DJ PROJECT au suferit un accident groaznic, după ce un TIR, al cărui șofer nu a adaptat viteza într-o curbă foarte periculoasă, s-a răsturnat peste mașina lor, strivindu-i sub greutatea uriașă.
De Redactia Observator la 18.09.2017, 23:26Membrii trupei DJ PROJECT au suferit un accident groaznic, după ce un TIR, al cărui șofer nu a adaptat viteza într-o curbă foarte periculoasă, s-a răsturnat peste mașina lor, strivindu-i sub greutatea uriașă.
Cei trei membri ai trupei DJ Project au fost răniţi, cu toţii se află la spital, solista trupei, care a început recent colaborarea cu membrii formatiei, având o fractură la nas si o vertebră fisurată.
Potrivit datelor furnizate de IPJ Vâlcea, accidentul s-a produs după ce un TIR înmatriculat Bihor, care circula pe direcţia Pitesti-Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers acrosand două autoturisme care circulau din sens opus.
În urma impactului, au rezultat patru victime din care trei rănite grav. Între victime se află şi membrii trupei DJ Project, atât membrii fondatori, cât şi noua solistă. Mira a fost cooptată în formație pe data de 15 septembrie, în urmă cu doar 3 zile.
A patra victima este şoferul tirului, care este rănit grav.
Unul dintre membri trupei are o fractură la cutia toracică, solista trupei are o fractură de piramidă nazală si o fisură la una dintre vertebre, iar cel de-al treilea membru al trupei are un traumatism la coloana vertebrală, suferind o tasare de vertebră, au declarat surse medicale.
Şoferul autotrenului are o plagă în zona gâtului si multiple leziuni în zona fetei.
Imagini de la locul accidentului (GALERIE FOTO)