Antena LIVE

Curs valutar

Doi campioni, faţă-n faţă

Unul e campion naţional la ciclism, celălalt, un campion al destinului. S-au întâlnit, pentru prima oară, în prezenţa colegului meu, Daniel Osmanovici. Alex are 18 ani, a învins leucemia şi visează să cucerească lumea pe două roţi

De la 31.07.2015, 20:09
WhatsApp
Vezi și:

Unul e campion naţional la ciclism, celălalt, un campion al destinului. S-au întâlnit, pentru prima oară, în prezenţa colegului meu, Daniel Osmanovici. Alex are 18 ani, a învins leucemia şi visează să cucerească lumea pe două roţi

Îşi dorea să-l întâlnească pe Alex Ciocan, ciclist de top al României. Nu e Crăciunul, dar e ziua în care Alex a primit cel mai frumos cadou. Şi-a cunoscut idolul.

Daniel Osmanovici a fost de faţă la întâlnirea celor doi campioni. Alex Ciocan şi Alex Mitrache. Doi oameni care împart acelaşi nume şi aceeaşi pasiune pentru ciclism.

La doar 18 ani, Alex Mitrache a câştigat deja cea mai grea luptă. Cea cu o boală cumplită: limfomul non-Hodgkin, o formă agresivă de leucemie. După şedinţe epuizante de chimioterapie, după operaţii riscante şi un transplant de celule stem, Alex s-a vindecat. Nu mai vrea să vorbească despre încercările lui. Se concentrează pe viitor şi visează să devină campion pe două roţi.

Alex se antrenează din greu şi îşi doreşte să participe la cât mai multe competiţii. Nu are o bicicletă mountain-bike, dar are ambiţie, curaj şi. un plan de rezervă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social daniel osmanovici alex ciclist campion
Întrebarea zilei
După minivacanţa de Paşte, vă mai permiteţi să plecaţi şi de 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și