Donald Trump l-a pierdut pe strategul şef! Steve Bannon a plecat de la Casa Albă
Strategul-şef al lui Donald Trump Steve Bannon şi-a părăsit postul vineri, relatează BBC News.
De Redactia Observator la 18.08.2017, 23:01Strategul-şef al lui Donald Trump Steve Bannon şi-a părăsit postul vineri, relatează BBC News.
”A plecat”, a confirmat pentru BBC o sursă apropiată acestui fost consilier de rang înalt de la Casa Albă.
El a plecat în urma unei examinări efectuate de către secretarul general al Casei Albe John Kelly.
Lui Bannon, un naţionalist de dreapta şi fostul şef al site-ului Breitbart.com, i se atribuie modelarea campaniei victorioase a miliardarului republican Donald Trump.
- Un bărbat înarmat cu o SABIE DE SAMURAI furată de la Muzeul Militar a atacat-o pe preşedinta Taiwanului
- TEROARE pe stradă în Germania. O persoană a murit înjunghiată, alta e rănită! Atacatorul a fugit
- Primele imagini ale atentatului terorist de la Barcelona! Teroriştii au spulberat ZECI DE OAMENI care se plimbau...
- POLIŢISTA-EROINĂ de la BARCELONA! O poliţistă a reuşit să UCIDĂ patru terorişti în urma unui schimb de focuri!
Însă el fost nevoit să lupte în vederea influenţei sale, în Aripa de Vest, cu alţi consilieri rivali şi cu membri ai familiei Trump, scrie presa americană.
Trump a alimentat o serie de speculaţii răspunzând săptămâna trecută ”vom vedea” atunci când a fost întrebat despre soarta strategului său şef.
Interviul pe care Bannon l-a acordat săptămâna acesta American Prospect l-ar fi înfuriat pe preşedinte.
Consilierul s-a lăudat în acest interviu că avea puterea să concedieze oficiali de la Departamentul de Stat şi l-a contrazis pe Trump pe tema crizei cu Coreea de Nord.
”Secretarul general al casei Albe John Kelly şi Steve Bannon au convenit ca astăzi (vineri) să fie ultima zi a lui Steve” în post, a anunţat Huckabee Sanders.
”Îi suntem recunoscători pentru activitatea sa şi îi urăm toate cele bune”.