Două persoane au sfârşit sub roţile unor garnituri de tren
De Redactia Observator la 21.12.2016, 08:29Două persoane au sfârşit, ieri, sub roţile unor garnituri de tren. Nu se cunosc circumstanţele în care s-au produs tragediile, dacă au fost sinucideri sau accidente, însă este clar un lucru.
Bărbatul de 82 de ani, din Ploieşti, a fost târât zeci de metri pe şine. În zadar a încercat mecanicul de locomotivă să evite tragedia.
Poliţiştii şi criminaliştii au cercetat zona, au luat probe şi au dus corpul neînsufleţit la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Cercetări într-un caz similar fac şi poliţiştii buzoieni. Tot ieri, o femeie a murit după ce a fost lovită de tren chiar în apropierea depoului CFR Buzău.
Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost surprinsă de trenul interregio care circula către Botoşani. Mecanicul locomotivei a acţionat frânele dar degeaba. În zonă s-au produs numeroase accidente feroviare. Şi asta pentru că cei mai mulţi localnici evită pasarela şi trec direct peste calea ferată.