Părintele Dan Damaschin, bolnav de diabet, ajută mii de copii nevoiași cu mâncare, haine și jucării
Epidemia de coronavirus nu l-a oprit pe un preot din Iași să își ducă la capăt cea mai importanta misiune. De ani de zile părintele Damaschin la Paşte are grijă ca toți copiii nevoiași de pe listele sale să primească haine, mâncare și jucării.
De Redactia Observator la 10.04.2020, 17:58Epidemia de coronavirus nu l-a oprit pe un preot din Iași să își ducă la capăt cea mai importanta misiune. De ani de zile părintele Damaschin la Paşte are grijă ca toți copiii nevoiași de pe listele sale să primească haine, mâncare și jucării. Nici ordonanțele militare și nici gândul că s-ar putea îmbolnăvi nu l-au oprit. Astăzi, însoțit de militari, jandarmi și polițiști, și-a dus din nou misiunea până la capăt.
La primele ore ale dimineții, în depozitul de la marginea Iașului, voluntarii încărcau de zor pachetele pentru cei mici. Totul sub îndrumarea părintelui Damaschin.
Preotul suferă de diabet iar asta îl face mai vulnerabil în faţa virusului. Dar asta nu schimbă faptul că cei mici au nevoie de el, spune duhovnicul.
Părintele Dan Damaschin - Temerea noastră nu e moartea de gripă ci înfometarea și subnutriția copiilor care expune la mult mai multe probleme. Satul Crucea e cunoscut că fiind cel mai sărac din Europa.
Cele patru microbuze pline cu alimente, haine și jucării pentru copii vor fi tot timpul însoțite de autoritati pe tot traseul. Vorbim de polițiști, jandarmi și militari care se vor asigura că în momentul în care oamenii își primesc pachetele sunt respectate toate prevederile ordonanțelor militare
Părintele Dan Damaschin - Niciodată nu aș renunța știind că un copil e flămând și o mamă nu are ce îi da. Nu mă tem, Dumnezeu e cu noi, de ce sa ne fie teamă?
Nu mai puțin de 1000 de copii au fost ajutați într-o singură zi, iar campania continuă. Cei peste 7.000 de copii nevoiași de pe listele sale vor primi tot ce au nevoie, chiar înainte de Paște.