Este oficial: Angajaţii români pot fi concediaţi prin e-mail!
Ieri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.34 în dosarul nr.2436/1/2016, comunicarea prin e-mail de către angajator a deciziei de concediere este perfect leaglă.
De Redactia Observator la 10.01.2017, 10:50Ieri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.34 în dosarul nr.2436/1/2016, comunicarea prin e-mail de către angajator a deciziei de concediere este perfect leaglă.
Publicăm mai jos textul deciziei Curţii Supreme, publicat în Monitorul Oficial din 9 ianuarie:
"În temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE în numele legii DECIDE:
- Noi alerte meteo! Cod portocaliu de VISCOL şi POLEI, cod galben de NINSORI, până mâine seară
- România a ÎNGHEŢAT, noaptea trecută, la -31 de grade Celsius! Ce GEST a făcut premierul SORIN GRINDEANU puţin...
- Cum se circulă în România, după CEA MAI GEROASĂ noapte din această iarnă. LISTA DRUMURILOR BLOCATE
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi — Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.
Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2016".
Printre altele, Curtea Supremă constată următoarele:
" (...)
109. Comunicarea, ca act distinct de decizia de concediere, reprezintă o situaţie de fapt, ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori şi prezumţii.
110. Prin urmare, comunicarea unui înscris pe suport informatic se bucură de eficienţă juridică în condiţiile art. 283 din Codul de procedură civilă, care instituie o prezumţie de validitate în sensul că există garanţii suficient de serioase dacă înscrierea este efectuată de către un profesionist.
111. În condiţiile în care prezumţia legală de validitate instituită de art. 283 din Codul de procedură civilă nu este răsturnată, documentul ce reproduce mesajul redat pe suportul informatic constituie instrument probator cu respectarea condiţiilor impuse de art. 282 din Codul de procedură civilă, respectiv să fie inteligibil (să poată fi citit, să fie accesibil) şi să prezinte garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului său şi a identităţii persoanei de la care emană.
112. Astfel, dacă contestatorul căruia i-a fost comunicată decizia de concediere ar fi primit un alt document decât cel menţionat în e-mail sau dacă documentul PDF nu ar fi putut fi deschis, acestuia îi revenea obligaţia de diligenţă de a reclama situaţia în termen de 45 de zile de la comunicare.
113. Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, care impun emiterea deciziei în formă scrisă, şi cu dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, care se referă la comunicarea însăşi a deciziei de concediere şi nu a măsurii concedierii (în sensul că niciun alt înscris nu poate înlocui decizia de concediere), se apreciază că, odată ce manifestarea de voinţă a angajatorului nu este materializată în format electronic, ci în formă clasică (pe suport hârtie) nu este necesară semnătura electronică, care trebuie să respecte cerinţele formale impuse de Legea nr. 455/2001, documentul PDF reprezentând doar o copie a documentului emis în formă clasică".
În concluzie, mai spune Înalta Curte, "comunicarea prin poşta electronică de către angajator a deciziei de concediere individuală emise potrivit art. 76 din Codul muncii reprezintă o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi, fără a fi necesară confirmarea expresă de către salariatul contestator a primirii acestei corespondenţe".