Este oficial. Elevii din ciclurile preuniversitare au scăpat de teme în vacanţe
Cel mai frumos dar pentru copii a venit, în sfârşit, de la Ministrul Educaţiei. E oficial. Elevii din ciclurile preuniversitare au scăpat de teme în vacanţe, iar temele pentru acasă vor fi mai puţine. Mai exact, în învăţământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev pentru teme nu trebuie să depăşească o oră.
De Redactia Observator la 08.12.2016, 13:57Cel mai frumos dar pentru copii a venit, în sfârşit, de la Ministrul Educaţiei. E oficial. Elevii din ciclurile preuniversitare au scăpat de teme în vacanţe, iar temele pentru acasă vor fi mai puţine. Mai exact, în învăţământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev pentru teme nu trebuie să depăşească o oră.
Iar la gimnaziu, două ore. Astfel, media pregătirii elevului în clasă, dar şi în afara ei ar trebui să se încadreze între 5 şi 8 ore zilnic.
În plus, dascălii nu vor putea da note pe temele de acasă şi nu vor avea voie să folosească exerciţiile suplimentare pe post de pedeapsă. Ordinul de ministru a fost semnat pe 28 noiembrie. Deocamdată, nu a fost publicat în Monitorul Oficial.