Evenimente de Ziua Bucureştiului 2024. Ce activităţi se organizează în perioada 21-22 septembrie
Zilele acestea aniversăm 565 de ani de la prima atestare a municipiului Bucureşti astfel că în Capitală sunt organizate, în weekend-ul 21-22 septembrie, diferite evenimente sub egida Zilele Bucureştiului.
De Redactia Observator la 19.09.2024, 16:35Este, practic, momentul acela din an când autorităţile şi organizatorii îi îndeamnă pe bucureşteni să fie mai mândri ca niciodată de oraşul lor şi să se bucure de activităţi organizate pentru fiecare categorie de vârstă.
Evenimentele din weekend sunt organizate de Primăria Capitalei, prin intermediul CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, sunt organizate în special în zona Bulevardul Unirii şi Piaţa Constituţiei, iar intrarea este gratuită.
Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite în perioada 21-22 septembrie
Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite, în acest an, în perioada 21-22 septembrie, iar evenimentul aduce, printre altele, cel mai mare show de video mapping din lume, prezenţa unor artişti de renume, dar şi o întreagă colecţie de food-truck-uri specializate într-o gamă largă de preparate tradiţionale şi internaţionale.
Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite în fiecare an în luna septembrie. Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900.
Programul evenimentelor din Zilele Bucureştiului
Zilele Bucureştiului încep, practic, sâmbătă după-amiaza cu iMapp Bucharest – Winners League, cel mai mare eveniment de video-mapping din lume, în cadrul căruia vor fi realizate proiecţii pe faţada Palatului Parlamentului.
Dumminică, 22 septembrie 2024, Zilele Bucureştiului continuă pe Bulevardul Unirii şi în Piaţa Constituţiei cu activităţi interactive şi concerte live susţinute de artişti de renume şi diferiţi dj-i.
Restricţii de trafic în Capitală
Cum era de aşteptat, un eveniment de genul Zilele Bucureştiului vine cu restricţii de trafic în centrul Capitalei. Liniile 63 şi N101 vor circula pe trasee deviate, în următoarele zile, iar liniile 27, 32, 47, 63, 104, 116, 117, 123, 205, 312, 313, 323 și 385 vor avea un program prelungit în noaptea de 21 spre 22 septembrie, pentru a veni în sprijinul participanţilor la Zilele Bucureştiului.
În zilele următoare, şoferii care au drum în zona respectivă, Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Unirii, sunt sfătuiţi să circule cu atenţie şi să respecte indicaţiile echipajelor de Poliţie aflate în zonă.