Evenimente în Bucureşti, marţi 3 decembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 3 decembrie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
De Redactia Observator la 02.12.2024, 07:46Indiferent că vorbim despre piese de teatru, spectacole, expoziţii sau alte evenimente, bucureştenii care au la dispoziţie câteva ore libere au din ce să aleagă pentru a se bucura de timpul avut la dispoziţie.
Trebuie precizat din start că există evenimente care vă pot suscita interesul pe tot parcursul zilei, aşa că indiferent de ora la care sunteţi disponibili puteţi găsi ceva interesant sau plăcut de făcut în Bucureşti marţi, 3 decembrie.
Piese de teatru în Bucureşti, marţi 3 decembrie
Seara de teatru începe de la ora 18.30 când, la Teatrul Mic - Sala Studio, se joacă piesa "Revizorul". Grosul se piese, însă, se joacă de la ora clasică, 19.00. Atunci avem "Efectul", la Aula Magna Politehnica București, "The brainstorm II", la Sala Luceafărul, "Soţ de vânzare", la Sala Dalles, şi "Bărbații la 40, femeile la 43", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan.
De la ora 19.30 se joacă spectacolul "Rosto", în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act, în timp ce de la ora 20.00, la Teatrul Nou, avem "Dust", un one-woman show, spectacol ce a primit premiul Best Actress în cadrul Festivalului AnimArt World Puppet Carnival din Lodz (Polonia).
Concerte în Bucureşti, marţi 3 decembrie
Pentru cei care îşi doresc să meargă la un concert vă spunem că, din acest punct de vedere, seara este plină de evenimente. Trupa Vama susţine un concert la Berăria H, de la ora 20.30, în timp ce trupa Voltaj susţine un concert la Sala Palatului, de la ora 19.00.
De asemenea, avem concerte cu Andreea Carmen Marin, la Ateneul Român, de la ora 19.00, trupa macedoneană Svetlost, în JazzBook, de la ora 20.00, Moon Band, în Hard Rock Cafe, de la ora 21.00, sau Stefano Priori Reunion Quartet, în The Pub Universităţii, de la ora 21.00.
Evenimente sportive în Bucureşti, marţi 3 decembrie
Din punct de vedere al evenimentelor sportive, principala atracţie a serii pare să fie meciul de fotbal dintre Rapid Bucureşti şi CS Afumaţi. Meciul se joacă pe Stadionul Rapid, de la ora 20.45, şi contează pentru etapa a doua grupelor Cupei României.
Tot marţi, însă de la ora 17.00, în Sala Agronomia se joacă un meci de baschet feminin, între CS Agronomia Bucureşti şi CSM CSU Constanţa. Gazdele încearcă să-şi ia revanşa după ce au pierdut clar primul meci jucat la Constanţa, săptămâna trecută, scor 43-76.