Familie cu un copil de nouă ani, rămasă înzăpezită pe un drum din Masivul Bucegi
Autoritățile intervin pentru a elibera o familie cu un copil de nouă ani, rămasă înzăpezită pe un drum din Masivul Bucegi.
De Redactia Observator la 03.01.2019, 13:43Autoritățile intervin pentru a elibera o familie cu un copil de nouă ani, rămasă înzăpezită pe un drum din Masivul Bucegi.
Update 13:33: Pompierii prahoveni i-au recuperat pe cei trei turişti care joi au rămas blocaţi cu un autoturism în Masivul Bucegi, pe drumul care duce către Schitul Sfânta Ana. Niciuna dintre cele trei persoane nu a avut nevoie de asistenţă medicală.
Știre inițială:
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii din cadrul ISU intervin, joi, în sprijinul unei familii cu un copil, care a rămas blocată pe un drum din Masivul Bucegi.
Un bărbat a sunat la 112 şi a cerut sprijin, spunând că a rămas cu autoturismul blocat în nămeţi pe un drum din zona staţiunii Sinaia, drum care duce către Schitul Sfânta Ana.
Cei doi părinţi sunt însoţiţi de fiul lor în vârstă de nouă ani.
Pompierii intervin cu un UTV pentru a-i ajuta pe turişti să deblocheze autovehiculul din zăpadă.
sursa: news.ro