Peste un milion de familii sărace din România nu vor primi nici anul acesta pachetul de alimente de sărbători
Peste 600 de familii dintr-o localitate aflată în judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi nevoite să-şi petreacă sărbătorile fără niciun ajutor din partea statului. Nu sunt singurii oameni care trec prin asta.
De Redactia Observator la 28.11.2019, 16:44Peste 600 de familii dintr-o localitate aflată în judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi nevoite să-şi petreacă sărbătorile fără niciun ajutor din partea statului. Nu sunt singurii oameni care trec prin asta. Sunt mai bine de un milion de familii în toată România, care ar fi trebuit să primească pachete cu alimente cumpărate din fonduri europene.
Este al treilea an în care pachetele cu ajutoare pentru familii sărmane nu ajung la beneficiari. În comuna Bistriţa Bârgăului, din judetul Bistriţa-Năsăud, oamenii nu au mai primit nimic din 2016.
Oamenii primeau toate alimentele necesare printr-un program din Fonduri Europene. Aşa reuşeau să facă faţă mult mai bine chelutuielilor de Sărbători.
Mirela Nusfelean-sef serv Asistenta Sociala com Bistrita Bargaului: Prin lege erau stabilite destul de clar categoriile de beneficiari care trebuia sa primeasca, pensionarii cu pensii sub 300 de lei, persoanele cu handicap, familiile care beneficiau de alocatie de sustinere, continea faina, zahar, conserve de carne, pateu, sos de rosii, malai, dar toate erau in cutii ambalate
Pentru familia Găvan, cutiile cu alimente erau mană cerească. Sunt 2 adulţi şi 9 copii care trăiesc din salariul minim. Doar bărbatul lucrează într-o fabrică, iar alimentele primite gratuit i-ar ajuta să poată oferi celor mici câte ceva de Sărbători.
Paraschiva Găvan: Cumparam hainute dar, na, ar fi bune intai alimente si apoi hainute, jucarii. Ne-ar prinde bine ca am lua la copii. Daca ar veni alimentele nu am mai lua alimente si am lua jucarii, haine.
Cu toate acestea, şansele ca oamenii să primească aceste cutii cu alimente de Sărbători sunt nule. Ministrul Fondurilor Europene spune că, din cauza unor licitaţii, distribuţia de alimente nu va avea loc.
Marcel Ioan Boloş, ministrul fondurilor europene: Anul acesta, desi erau cuprinse in plan ca sa fie repartizate, totusi suntem in situatia in care nu putem onora aceasta obligatie pentru ca toate contractele necesare livrarii sunt in contestatie la curtea de apel, eu estimez ca va dura intre 3 si 6 luni pana cand vor primi
Dar legea spune că oamenii ar fi trebuit să primească ajutoare de două ori pe an.
Ministrul fondurilor europene: Încercam sa o putem recupera perioada aceasta in care nu au fost livrate pachetele cu alimente. Avem un pachet de alimente in val de 1 miliard de lei si numarul de beneficiari este peste 1 mil.
Din păcate, oamenii săraci nu mai pot spera decât că Paştele de anul viitor va fi mai bogat decât Crăciunul de anul acesta.