Antena LIVE

Fenomenele meteo extreme au lovit puternic în mai multe zone din România (Video)

O zi vijelioasă din toate punctele de vedere. În doar 24 de ore au fost emise mai mult de zece coduri portocalii şi galbene de vijelii în toată ţara. Grindina distruge culturile una după alta şi a devenit un fenomen frecvent în ultima perioadă, iar inundaţiile fac ravagii în mai multe judeţe.

De la 10.06.2020, 00:00

Cu mâinile goale sau cu sapa, oamenii au încercat în zadar să facă loc puhoaielor. 

În Curtuiuşu Mare, torenţii au măturat totul în cale. Au inundat curţi şi grădini şi au distrus podeţe şi culturi. 

În trei sate din apropierea oraşului Şomcuta Mare, scurgerile de pe versanţi au adus cu ele aluviuni, pietriş şi bolonavi. 

Pe mai bine de patru kilometri, străzi, gospodării şi terenuri agricole au fost acoperite de puhoaie. 

Pentru Arad, în mai puţin de 12 ore, au fost emise două coduri portocalii de vreme severă. La primul, aseară, mai mulţi şoferi au rămas prinşi în mijlocul apelor care au inundat un pasaj din oraş. 

Pompierii au intervenit pentru salvarea unei femei însărcinate care rămăsese blocată într-una dintre maşini. 

În oraş, mai multe subsoluri au fost inundate. 

Simona Căpşună, meteorolog Observator: În ultima perioadă, cele mai afectate de ploi şi vijelii au fost zonele vestice, nordice şi centrale. Zone pentru care meteorologii au emis o succesiune de atenţionări cod galben şi chiar cod portocaliu. 

Ciclonul care a provocat furtunile violente se întoarce în următoarele ore deasupra României. Din Marea Neagră se încarcă din nou cu umezeală, apoi va afecta cea mai mare parte a ţării. 

Simona Căpşună, meteorolog Observator: Este posibil ca în numai 12 ore să se strângă cantitatea de apă aferentă unei întregi luni iunie, cum s-a întâmplat în ultimele ore, când în judeţul Mureş, de exemplu, s-au acumulat peste 100 de litri de apă pe metrul pătrat. 

Aproape zilnic, agricultorii sunt afectaţi de grindină. Bucăţile de gheaţă ajung până la cinci centimetri în diametru. 

Iar vara continuă aşa cum a început, avertizează meteorologii. Vor fi furtuni în cea mai mare parte a ţării inclusiv săptămâna viitoare. 

Ți-a plăcut acest articol?

romania vijelie grindina inundatii ciclon culturi
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024