Dubla crimă de la Oneşti. Agresorul a ucis după ce unul dintre muncitorii legaţi l-a lovit cu piciorul, spun poliţiştii. Altfel, situaţia era sub control
Oribilitățile vin în valuri peste România. La Onești, aseară, doi muncitori trimişi de şefii lor să renoveze un apartament al firmei și-au găsit sfârșitul sechetraţi şi apoi hăcuiţi de-a dreptul de fostul proprietar al casei.
De Redactia Observator la 07.03.2021, 13:47Totul este şi mai șocant după ce am aflat că, timp de cinci ore, poliţiştii au negociat cumva in joaca cu agresorul, parcă fără să creadă că ar putea să fie capabil de crimă. Asta deşi bărbatul mai avea încă patru condamnări. Au intervenit doar când cei doi ostatici ţipau în timp ce erau înjunghiaţi. Tot pe ei acum aruncă vina. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.
Filmul unei tragedii
Au fost cinci ore de groază care s-au încheiat cu două vieţi curmate. Iată scenele unui film teribil.
Coşmarul începe la ora 11.47. Atacatorul sună la 112 şi anunţă că a sechestrat doi muncitori într-un apartament. I-a legat cu coliere de plastic şi ameninţă că îi va înjunghia. Apelul se întrerupe, dar operatorul a auzit suficient cât să trimită un echipaj.
Primul echipaj ajunge în cinci minute.
Cei doi poliţişti cheamă ajutoare. Este cerut şi un negociator de la Bacău, iar întreaga operaţiunea e condusă de adjunctul Poliţiei din oraş. Comisarul şef Adrian Tuluc stă de vorbă cu atacatorul.
Cristian Gheorghe, director adjunct DIC: Îl cunoştea pentru că adjunctul poliţiei locuia la două trei blocuri de agresor, îl cunoştea din vedere, şi-a dat masca jos, pot spune că a fost un pas bun.
Negocieri fără rezultat
Discuţie agresor- poliţişti:
Agresor: Nu îţi dau drumul la nimeni!
Agresor: Băi, unde este hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă cu ordinul de evacuare al familiei mele? Dacă nu mi-o aduceţi îi omor!
Este prima revendicare a agresorului. Spune că i s-a luat pe nedrept apartamentul şi-l vrea înapoi. În tot acest timp ţipă, gesticulează, este vizibil nervos. Ţine ostaticii pe balcon, la vedere.
Agresor- poliţişti:
Poliţist: Eu zic mai bine să vă liniștiți
Agresor: Nu mă liniştesc deloc! Ascultă-mă ce spun eu! De nu îi vezi morți aici...
Agresor: Băi! Bag cuţitul ăsta în ei! Ascultă-mă ce spun eu!
Agresor: Băi nu mă calmez deloc. Eu de 10 ani de zile tot sunt calm. De 10 ani de zile tot tac, la bandiții din miliție și la bandiții din justiție...
Poliţist: Vă rog să vă abțineți!
Agresor: Lasă, cel puțin, să vadă și în Romania cum se omoară...
Două ore mai târziu ajung la faţa locului negociatorul şi echipa de Intervenţii Speciale.
Discuţie agresor- poliţişti:
Agresorul: Hai! Vrei să vezi că îi omor?
Agresorul îl apucă pe ostatic
Agresorul: Treci acolo! Stai acolo! (către ostatic, îl împinge la colţ)
În total, 27 de poliţişti înconjoară blocul. Degeaba, spun martorii.
Paul, fratele unei victime: Unul din poliţişti spunea nu vă mai agitaţi mă, sunteţi voi mai agitaţi ca el. ce vă agitaţi aşa?
Vecină: „Am văzut doar atât: o calmitate în general a forţelor de ordine”.
Martor: "În jurul orei unu stăteau prin faţa scării şi râdeau de parcă îşi ziceau glume"
Al doilea apel la 112
Agresorul sună din nou la 112. Cere actul de proprietate al apartamentului sau 300 de mii de euro. Operatorul 112 cere să vorbească cu unul dintre ostatici. Victima spune că e ameninţată cu moartea.
În paralel, poliţiştii stau de vorbă cu soţia bărbatului, Femeia urmăreşte totul din apartamentul de deasupra, unde locuiesc prietenii cuplului.
Cristian Gheorghe, director adjunct DIC: A declarat că îşi susţine soţul în toate demersurile sale.
16.39, al treilea apel la 112. După alte trei ore de discuţii cu negociatorul, agresorul sună iar la 112. Cere să vorbească cu persoane mai importante.
- Nu, nu, nu! Nimic! Zero! Zero! Gata!
- Ce am spus eu aia fac
6 ore de la apelul la 112
Ora 16.55. Sunt deja şase ore de când agresorul îi ţine legaţi pe cei doi electricieni şi ameninţă că îi va ucide. Este momentul în care, spune poliţia, una dintre victime a încercat să scape şi l-a lovit pe agresor. Înfuriat, bărbatul îl înjunghie pe amândoi.
Paul, fratele unei victime: Când au început să ţipe eu am auzit vocea fratelui meu.
Martor: "A zis v-am zis că o să fac asta, el era în dreapta, cealaltă victimă era în stânga şi cu mâna liberă s-a repezit să îl prindă pe om şi cu cealaltă mână s-a repezit cu cuţitul şi l-a pus la pământ"
Abia când aud primele ţipete, poliţiştii intervin. Sparg uşa cu greu, pentru că era proptită cu o scară, şi trag cu gloanţe de cauciuc prin fanta uşii. Atacatorului este impuşcat în picioare.
Prima victimă e resuscitată la faţa locului, dar nu mai poate fi readusă la viaţă. Agresorul e scos din casă pe targă. La fel şi celălalt muncitor, grav rănit. Moare însă la spital.
Cristian Gheorghe, director DIC: Nimic nu ne-a condus la concluzia că la un moment dat el va putea să se exteriorizeze aşa.
17.30, 6 ore şi jumătate de la primul apel la 112.
Soţia agresorului este scoasă în cătuşe din bloc. Poliţiştii găsesc în poşeta ei coliere de plastic, identice cu cele folosite de soţul ei.