Antena LIVE

Curs valutar

Forțe suplimentare participă la căutarea planorului dispărut

Peste 850 de pompieri, jandarmi, polițiști, militari, salvamontiști, pădurari și voluntari participă sâmbătă dimineața la căutarea planorului dispărut în urmă cu două zile

De la 08.08.2015, 12:41
WhatsApp

Peste 850 de pompieri, jandarmi, polițiști, militari, salvamontiști, pădurari și voluntari participă sâmbătă dimineața la căutarea planorului dispărut în urmă cu două zile. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în urma analizelor care au avut loc la finalul primei zile de căutări, vineri, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus ca un număr de 210 pompieri din ISU Dolj, Teleorman, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Alba, Mureș, Călărași și din Unitatea Ciolpani să se alăture forțelor mobilizate deja pentru această operațiune complexă de căutare. Aceste forțe au la dispoziție 8 autocamioane și 4 șenilate (3 în Brașov și una în Prahova).

În județul Brașov, a fost amplasat un punct de comandă mobil coordonat de prim-adjunctul șefului IGSU, care va conduce din teren operațiunile de căutare de la sol, se arată în comunicatul citat.

Misiunile de sâmbătă se vor desfășura în județele Brașov, Prahova, Argeș și Dâmbovița.

Componenta aeriană a misiunilor este asigurată de 2 elicoptere ale MAI și 4 ale MApN, acestora urmând să li se alăture aparate de zbor aparținând Aeroclubului României.

Primele zboruri de căutare au început sâmbătă în jurul orei 6.30, fiind vizată, în primă fază, zona Bran, Sinaia, Predeal. Au fost stabilite sectoare de căutare, la fel ca și vineri, atât pentru echipajele de la sol, cât și pentru aparatele de zbor, se precizează în comunicatul MAI.

În prima zi a căutărilor s-a acționat cu un număr de peste 650 de forțe și 99 de vehicule și aeronave aparținând MAI, MApN, Ministerului Transporturilor, Salvamont, Serviciilor de Voluntari, Ambulanța, Ocoalelor Silvice și unor diverse organizații.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jandarmi politie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025