Frica de avion se poate trata acum printr-o experienţă virtuală (Video)
Răul de mare sau frica de zbor pot transforma vacanţa de vis într-un coşmar! În apropierea concediilor, mulţi români trec pe la cabinetul terapeutului înainte să ajungă peste mări şi ţări.
De Redactia Observator la 10.06.2019, 21:25Răul de mare sau frica de zbor pot transforma vacanţa de vis într-un coşmar! În apropierea concediilor, mulţi români trec pe la cabinetul terapeutului înainte să ajungă peste mări şi ţări. Aici, fobiile de vară se tratează cu ajutorul realităţii virtuale. Psihologii spun că printre clienţii lor se numără şi piloţii.
Pentru unul din patru români, zborul cu avionul este o experienţă traumatizantă. Frica de avion poate duce chiar la atacuri de panică.
Într-un astfel de simulator, inspirat din jocurile pe calculator, sunt recreate toate situaţiile pe care le putem întâlni în zbor, de la tulbulenţe la furtună.
E lipsa de control. Nu suporţi ideea că nu eşti în control pe situaţie. Eşti în aer, ai tunete, n-ai vizibilitate, iar lucrul acesta te sperie.
Nadia Gorduza, psihoterapeut: Paradoxal şi piloţii vin la terapie pentru că de fapt frica de zbor are la bază frica de a nu fi în control, plus frica de moarte.
Pacientă: E o stare de nelinişte, neîncredere, nesiguranţă. Aici simt cum începe sa îmi urce ceva din stomac.
Frica nu trece cu pastile, ci cu psihoterapie. Specialiştii spun că aici înveţi cum să îţi controlezi spaima pe termen lung.
O şedinţă costă 400 de lei, dar pentru a păşi fără frică în avion e nevoie de opt şedinţe.
Nadia Gorduza, psihoterapeut: Îi învăţ cum să stopeze acele gânduri negative, cum ar fi nu mă urc în avion că sigur se va prăbuşi, că eu mor, toate aceste gânduri generază foarte multe scenarii şi atunci omul nu mai poate controla.
Tot prin realitatea virtuală se tratează şi alte fobii: răul de mare, de exemplu.
Şi vacanţa pe o insulă exotică se poate transforma în coşmar pentru cei cărora le e frică de şerpi sau păianjeni.
Specialiştii spun că tehnologia îi poate vindeca şi pe cei care suferă de rău de maşină.