Gabriela, tânăra care a murit în accidentul violent din Eforie Sud, şi bebeluşul ei, au fost înmormântaţi
O mamă a fost înmormântată astăzi împreună cu fiul ei de doar 11 luni, tânăra care a murit după un accident violent în Eforie Sud şi Eric Nicholas, copilul ei cel mic, au fost conduşi pe ultimul drum de un convoi impresionant
De Redactia Observator la 20.06.2015, 19:23- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O mamă a fost înmormântată astăzi împreună cu fiul ei de doar 11 luni, tânăra care a murit după un accident violent în Eforie Sud şi Eric Nicholas, copilul ei cel mic, au fost conduşi pe ultimul drum de un convoi impresionant
Gabriela a lăsat singur un băiat de trei ani. Copilul nu ştie că mama şi frăţiorul lui mai mic nu se vor mai întorce niciodată acasă. Gabriela şi Eric Nicholas au fost conduşi, astăzi, pe ultimul drum.
Sicriul mic şi alb, cu trupul firav al lui Eric Nicholas a fost dus la cimitir într-o maşină plină cu jucării. Iar pe o coroană a fost agăţat un ursuleţ din pluş.
În drum spre cimitir, cortegiul funerar s-a oprit şi în faţa Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, acolo unde Gabriela a lucrat în ultimii ani. Era o femeie extrem de iubită şi de apreciată. Zeci de oameni au început să plângă atunci când au văzut sicriul.
Tragedia a avut loc duminică seară. Atunci când Gabriela se întorcea de la mare, împreună cu băieţii ei şi cu fiica unei colege. În Eforie Sud, maşina lor a fost prinsă într-un carambol.
Şoferul unui microbuz nu ar fi păstrat distanţa regulamentară şi a încercat să evite o maşină care a schimbat direcţia din mers. A intrat pe contrasens şi a lovit altă maşină care circula regulamentar şi care, la rândul ei, a izbit maşina Gabrielei.
Gabriela a mai trăit după accident. Şi a mobilizat sute de oameni din Galaţi şi Constanţa care au donat sânge pentru ea. Inima ei a cedat, însă, la două zile după ce s-a stins Eric Nicholas. Mama şi fiul vor fi acum împreună pentru totdeaua.