Gările CFR, focar de infecții pentru călători şi angajaţi (Video)
Situaţia dezastruoasă a infrastructurii feroviare din România a atras atenţia inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor! Oficialii au controlat gări din toată ţara şi au descoperit nereguli care pentru călători au devenit deja obişnuinţă.
De Redactia Observator la 18.02.2020, 21:38- Gările CFR sunt focar de infecţii pentru călători şi angajaţi
- ANPC a amendat CFR cu peste 500.000 de lei
Situaţia dezastruoasă a infrastructurii feroviare din România a atras atenţia inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor! Oficialii au controlat gări din toată ţara şi au descoperit nereguli care pentru călători au devenit deja obişnuinţă: peroane distruse, toalete insalubre sau întârzieri de zeci de minute. CFR a fost somată să rezolve problemele vechi de câteva decenii. Reporterii Observator au vrut să afle ce s-a schimbat după controale.
Rodrigo Maxim, preşedinte FSTFR: Ce înseamnă investiţii 0? Adică nu sunt bani alocaţi pentru investiţii în gări şi în infrastructura feroviară şi nici pentru materialul rulant al CFR Călători. Absolut deloc
Este explicaţia sindicaliştilor CFR pentru situaţia dezastruoasă a gărilor: case de bilete cu lacătul pe uşă, toalete insalubre, geamuri sparte şi peroane care pun călătorii în pericol. Oamenii par să se fi obişnuit cu mizeria.
Paul Anghel, director ANPC: Din păcate consumatorul român nu mai reclamă condiţiile de igienă, se orientează spre întârziere, spre preţuri modificate, spre anularea unor curse sau ceva care ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de igienă
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au controlat gări din toate judeţele. Cel mai bine arată cele din Alba, Oradea sau Sibiu. În Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu sau Iaşi gările par rupte din Evul Mediu.
"Doamne ce e aici... Focar de infecţie. N-ai pe unde să calci".
Diana Speretoiu, corespondent Observator: Suntem în Gara Târgul Cărbuneşti din Gorj. Călătorii când ajung aici găsesc un peisaj dezolant. De departe cel mai insalubru loc este toaleta, care este într-o clădire care stă să cadă
Paul Anghel, director ANPC: Dotarea grupurilor sanitare este oricum în Bucureşti mult superioară faţă de ceea ce s-a întâlnit în ţară, în anumite gări
Realitatea îl contrazice.
Andre Rotaru, reporter Observator: Toaleta Gării de Est se află într-o clădire separată. În curte, cu alte cuvinte. Ei bine, aşa arată săpunul pe care călătorii ar trebui să îl folosească. La toaletă, nici urmă de hârtie igienică, iar întreaga anexă era încălzită cu ajutorul unei sobe care, desigur, nu mai funcţionează. Nu vă putem arăta însă mirosul înţepător, greu de suportat, din acest loc, iar pentru toate aceste condiţii călătorii trebuie desigur să plătească o taxă de 50 de bani
Seara trecută, în Gara de Nord era plin de şobolani. Inspectorii ANPC au închis temporar un grup sanitar.
Paul Anghel, preşedinte ANPC: Exista un canal deschis, o gaură prin care efectiv putea să cadă un copil sau, de ce nu, chiar şi un adult
"De la intrare mi-a făcut o impresie execrabilă. E deplorabil, e ... condiţiile din gări sunt foarte, foarte proaste".
Pentru toate neregulile, inspectorii ANPC au dat 69 de amenzi Companiei Naţionale de Căi Ferate, în valoare totală de peste jumătate de milion de lei. Reprezentanţii CFR au anunţat că vor contesta sancţiunile primite.