Antena LIVE

Curs valutar

Ice Bucket Challenge e legendă. O nouă provocare a fost, deja, lansată!

Actorul Samuel L. Jackson cere celebrităților care au participat la campania 'ALS Ice Bucket Challenge' să i se alăture într-un demers similar

De la 18.12.2014, 09:11
WhatsApp
Galerie (2)

Actorul Samuel L. Jackson cere celebrităților care au participat la campania 'ALS Ice Bucket Challenge' să i se alăture într-un demers similar

Noua provocare condamnă folosirea violenței de către poliția americană la adresa cetățenilor afro-americani, potrivit Agerpres.

„Voi toți cei care v-ați turnat gheață pe cap, acum este ocazia să faceți altceva. Vă provoc pe toți să cântați melodia — We Ain't Gonna Stop Till People are Free”, a transmis actorul pe o rețea de socializare.

În mesaj, el este primul care interpretează cântecul, scris de Luke Nephew, membru al grupului Peace Poets, devenit popular printre manifestanții care au protestat pentru uciderea unor persoane de culoare neînarmate de către polițiști albi în Statele Unite.

Incidentele, petrecute în a doua jumătate a acestui an, precum și deciziile autorităților de a nu-i pune sub acuzare pe cei vinovați au provocat numeroase manifestații în SUA.

Campania 'Ice-Bucket Challenge', dușul cu apă înghețată pentru contribui la combaterea sclerozei multiple aminotrofice (ALS), a fost lansată de un american din statul Massachusetts diagnosticat cu această boală. Ideea a avut succes pe rețelele de socializare nu doar la oamenii obișnuiți, ci și la politicieni și la personalități din diverse domenii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

legendă provocare
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025