Încă un pas spre relaxarea măsurilor anti-COVID. A doua zi consecutivă când rata de infectare în Bucureşti este sub 3 la mia de locuitori
Rata de infectarea în Capitală este pentru a doua zi sub 3 la mia de locuitori, în condiţiile în care DSP Bucureşti a comunicat că incidenţa cumulată calculată la 14 zile este sâmbătă de 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunţat că, în cazul în care se menţine trendul descendent, o şedinţă a CMBSU va avea loc duminică, în prima parte a zilei, pentru a decide deschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, măsura intrând în vigoare de luni, ora 00.00.
De Redactia Observator la 01.05.2021, 12:22- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat vineri la Digi 24 când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relazarea în Capitală.
Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.
Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.
„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.
De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.