INCENDIUL de la Bamboo: Structura de rezistență a clubului va fi dezafectată total
Structura de rezistență a clubului Bamboo va fi dezafectată total, din cauza riscului crescut de prăbușire, a anunţat, joi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
De Redactia Observator la 26.01.2017, 20:25Structura de rezistență a clubului Bamboo va fi dezafectată total, din cauza riscului crescut de prăbușire, a anunţat, joi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
După incendiul de săptămâna trecută, Inspectoratul de Stat în Construcții a realizat, prin intermediul unui expert tehnic atestat de MDRAPFE, o evaluare a construcțiilor afectate, prin care s-a stabilit modalitatea și etapele tehnologice care să permită cercetarea la fața locului de către organele abilitate și punerea în siguranță a structurii.
"După evaluarea structurii de rezistență, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbușească. În aceste condiții, ISC își însușește recomandarea făcută de expertul tehnic și anume dezafectarea totală a acesteia. Pe durata acestor lucrări, se va ține cont atât de instrucțiunile de lucru elaborate de expertul tehnic, cât și de necesitatea conservării eventualelor probe de la fața locului", informează ministerul.