Incendiul de la Orăştie a fost stins. Au rămas doar câteva focare mici care fumegă
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, spune că la această oră incendiul izbucnit marţi după-amiază la o fabrică de uleiuri esenţiale din Orăştie poate fi considerat lichidat, pompierii acţionând pentru stingerea focarelor mici, care fumegă. Arafat a precizat că nu mai există niciun fel de risc, iar cele aproape 400 de persoane care au fost evacuate se pot întoarce la casele lor, informează News.ro
De Redactia Observator la 13.09.2017, 13:09- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, spune că la această oră incendiul izbucnit marţi după-amiază la o fabrică de uleiuri esenţiale din Orăştie poate fi considerat lichidat, pompierii acţionând pentru stingerea focarelor mici, care fumegă. Arafat a precizat că nu mai există niciun fel de risc, iar cele aproape 400 de persoane care au fost evacuate se pot întoarce la casele lor, informează News.ro
„Incendiul se poate considera deja lichidat, mai sunt doar câteva focare mici care fumegă, iar pompierii sunt acolo, însă nu mai este niciun risc. Cei care au fost evacuaţi se vor întoarce la casele lor. Evacuarea a fost preventivă. Din fericire, fumul a fost dus de vânt în direcţia opusă lor. În acest moment, rămâne evaluarea impactului asupra mediului şi alte aspecte privind cauzele incendiului, investigaţia care va fi derulată”, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
Acesta a precizat că primele forţe de pompieri au ajuns la locul incendiului în primele 10 minute de la apel, iar pe lângă pompierii locali a fost necesară şi intervenţia forţelor din judeţele Gorj, Alba, Timiş, Cluj şi Sibiu.
„Ultimele maşini suplimentate au fost în cursul nopţii, trei maşini de capacitate foarte mare de 9.000 şi de 15.000 de litri. Aceste forţe se vor întoarce şi vor rămâne doar forţele locale”, a adăugat Arafat.
- Imagini APOCALIPTICE după incendiul care a mistuit o fabrică de uleiuri din Orăştie - GALERIE FOTO
- Explozie urmată de un incendiu de proporţii la o fabrică de uleiuri din Orăştie! Pompierii se luptă cu...
- Sute de oameni evacuați în urma incendiului de la fabrica de uleiuri din Orăștie. E pericol din cauza poluării,...
Incendiul a izbucnit în jurul orei 17.00 la fabrica Terpena din Orăştie - care produce uleiuri esenţiale din plante - şi a cuprins o hală cu patru niveluri în care se prelucrează vopseluri şi unde erau depozitate uleiuri minerale şi alte produse chimice, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri dimineaţă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, efectivele sporite de pompieri din judeţul Hunedoara şi echipajele sosite în sprijin din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu, însumând peste 40 de pompieri, au intervinut pe timpul nopţii cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 12 autospeciale de stingere.
"După 12 ore de acţiune pompierii au reuşit să reducă suprafaţa de ardere de la 5.000 metri patraţi la aproximativ 100 mp. Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectate de incendiu şi stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială. De asemenea, volumul cantităţii de fum evacuat în atmosferă a fost mult diminuat. În cursul zilei, comisia de cercetare a cauzei de incendiu se va deplasa la locul dezvoltării acestuia şi va strânge probe pentru determinarea condiţiilor care au generat această ardere. În perioada următoare se va face o evaluare a impactului pe care incendiul l-a avut asupra factorilor de mediu urmând a se lua măsuri în consecinţă", precizează ISU Hunedoara.
Totodată, pe timpul nopţii efective de jandarmi s-au aflat în zona locuinţelor din care a fost evacuată populaţia, precum şi în zona Sălii de sport din Orăştie, unde au fost cazate o parte din persoanele evacuate.
”Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou, din apropiere de locul producerii incendiului. Majoritatea oamenilor au preferat să meargă la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la Sala de sport din municipiul Orăştie”, mai arată sursa citată.
Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului, mai spun autorităţile.
Sursă: News.ro