Incident GRAV la Casa de Cultură din Ploieşti! O femeie a căzut de la etajul întâi al clădirii
O femeie de aproximativ 30 de ani a căzut, joi, de la etajul întâi al Casei de Cultură a Sindicatelor situată în centrul municipiului Ploieşti, persoana în cauză fiind în viaţă.
De Redactia Observator la 16.03.2017, 13:21O femeie de 35 de ani a căzut, joi, de la etajul întâi al Casei de Cultură a Sindicatelor situată în centrul municipiului Ploieşti, persoana în cauză fiind în viaţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, din primele date de la faţa locului a rezultat că femeia ştergea geamurile, iar la un moment dat s-ar fi dezechilibrat şi a căzut.
Persoana în cauză este în viaţă, a precizat sursa citată.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat, pentru AGERPRES, că victima, în vârstă de 35 de ani, a suferit fracturi la ambele oase ale gambei drepte şi un traumatism dorso-lombar.
Aceasta va fi dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
Sursa: Agerpres