Îndulcitorul din Stevia - contraindicaţii şi efecte secundare. Cine nu are voie să-l consume
Tot mai mulţi români apelează, în ultima perioadă, la îndulcitorul din Stevia, dar puţin ştiu că, prin ideea de a consuma un astfel de îndulcitor se pot expune anumitor riscuri.
De Redactia Observator la 14.05.2024, 14:41Românii şi-au adaptat stilul de viaţă, în ultimii ani, în funcţie de numeroase circumstanţe. Există anumite categorii de români care au căutat să găsească diferite soluţii pentru a rezolva anumite probleme.
De exemplu, mulţi dintre românii care au dorit să reducă eventualul consum de zahăr din viaţa lor au decis să îl înlocuiască cu îndulcitorul din Stevia, chiar dacă o asemenea decizie ar putea implica şi anumite riscuri.
Contraindicaţiile îndulcitorului din Stevia. Cui îi este interzis
Specialiştii recomandă românilor să se sfătuiască cu un cadru medical înainte de a începe să consume îndulcitori din Stevia. Sunt vizaţi mai ales cei care se cunosc cu tulburări digestive sau care au afecţiuni gastrointestinale.
De asemenea, există riscul apariţiei unor probleme în momentul în care consumă îndulcitor din Stevia cei care au cancer, boli hepatice, afecţiuni ale inimii sau mamele care se pregătesc să nască ori care au născut de curând.
Ce efecte secundare pot apărea
În general, îndulcitorul din Stevia poate produce probleme dacă este consumat pe termen lung. Vorbim despre probleme ce pot apărea la nivel de rinichi sau sistem digestiv. De exemplu, conform doc.ro, consumul de îndulcitor din Stevia poate afecta rinichii în ideea că este un diuretic puternic care măreşte viteza cu care organismul elimină apa şi electroliţii prin urină.
De asemenea, cei care consumă astfel de îndulcitori se pot trezi cu tulburări digestive sau cu agravarea unor simptome precum greaţa, vărsăturile, crampele sau balonarea.
Ce este Stevia Rebaudiana
Contrar aşteptărilor, nu există foarte multe legături între Stevia Rebaudiana şi ştevia noastră clasică. Stevia Rebaudiana este o plantă de 300 de ori mai dulce decât zahărul şi din ale cărei frunze se obţin produce cu calitate de îndulcitori.
Stevia dulce creşte ca plantă sălbatică în Paraguay şi mai este cultivată în ţări precum Uruguay, Brazilia, Israel, Thailanda sau China. Reprezentanţii Uniunii Europene au aprobat introducerea ei pe piaţă abia în 2011.