Misiune dramatică în Padina. Un bărbat a fost lovit puternic de un cal. Salvamontiştii au intervenit de urgenţă (FOTO)
Intervenţie de urgenţă a salvamontiştilor de la postul montan Peştera, în platoul Padina. Un turist a fost lovit puternic de un cal şi a avut nevoie de sprijinul autorităţilor pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
De Redactia Observator la 03.07.2017, 10:14Intervenţie de urgenţă a salvamontiştilor de la postul montan Peştera, în platoul Padina. Un turist a fost lovit puternic de un cal şi a avut nevoie de sprijinul autorităţilor pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Turistul rănit se afla pe Platoul Padina, în apropierea Centrului Naţional Salvamont. Acesta a cerut sprijinul salvamontiştilor prin apel la 112.
O chipă formată din 9 salvatori montani de la baza Salvamont Salvaspeo Peştera din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa a fost mobilizată ajungând la victima în aproximativ 7 minute.
Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, din municipiul Bucureşti, era semi-conştient cu un traumatism cranio-cerebral, o plagă hemoragică la arcada sprâncenoasă stângă şi multiple plăgi şi escoriaţii la nivelul membrelor suprioare şi inferioare.
Starea de sănătate a turistului nu era foarte bună, având saturaţia de oxigen sub 90%, multiple episoade de amnezie şi confuzie, astfel că salvatorii au decis transportarea la baza Salvamont Salvaspeo Peştera.
Pe timpul transportului, bărbatul a fost imobilizat şi I s-a administrat oxigen şi substanţe medicamentoase pe cale intravenoasă.
Pentru că ora era prea târzie pentru transportul cu elicopterul SMURD, pacientul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu două ambulanţe.
A fost preluat de un echipaj SMURD, iar apoi predat ambulanţei SAJ venită în sprijin la locul de întâlnire în zona Cheilor Coteanu.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și