Jandarmii români dislocați în Afganistan își colindă compatrioții
Jandarmii români dislocați în Afganistan transmit camarazilor din țară și tuturor compatrioților "La mulți ani"
De Redactia Observator la 24.12.2015, 18:06Jandarmii români dislocați în Afganistan transmit camarazilor din țară și tuturor compatrioților "La mulți ani" cu ocazia sărbătorilor de iarnă printr-un clip în care sunt imagini cu activitățile lor din 2015 pe fondul sonor al unui colind.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, Jandarmeria Română este reprezentată, în prezent, în țări precum Afganistan, Haiti, Congo, Mali, Ucraina, Georgia, Statele Unite ale Americii și Italia.
În 2015, Jandarmeria Română a deținut președinția Jandarmeriei Europene, iar anul viitor va conduce Asociația Forțelor de Poliție și Jandarmerie cu Statut Militar Europene și Mediteraneene (FIEP).
"Participarea la misiuni executate în afara teritoriului național constituie o prioritate pentru Jandarmeria Română, atât pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă ale României în relația cu partenerii noștri internaționali, cât și pentru asigurarea unui nucleu robust de personal cu experiență în mediul internațional, care să contribuie astfel la consolidarea instituției în plan intern", precizează comunicatul de presă.