A fost la un pas să fie linşat după accident
Un şofer a fost la un pas să fie linşat de câteva zeci de oameni, într-un cartier de rromi de la marginea oraşului Târgovişte
De Redactia Observator la 27.03.2014, 08:03Rudele şi vecinii victimei au vrut să-şi facă dreptate singuri, după legea pumnului. Mascaţii şi poliţiştii au format, însă, un cordon de apărare în faţa şoferului şi au reuşit, astfel, să-l salveze de furia oamenilor.
Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, se îndrepta spre casă, pe şosea, atunci când a fost acroşat de maşină. Până când şoferul şi-a dat seama ce a făcut şi a pus frână, victima a fost târâtă câţiva metri.
Poliţiştii au deschis acum o anchetă pentru a vedea dacă, într-adevăr, şoferul circula cu viteză şi dacă se face vinovat pentru moartea bărbatului.