Lăsatul Secului 2023. Pe ce dată începe Postul Crăciunului
Lăsatului Secului 2023 este ultima zi înainte de Postul Crăciunului când credincioşii pot consuma alimente de origine animală. Vezi pe ce dată începe Postul Crăciunului şi cât durează acesta.
De Redactia Observator la 13.11.2023, 17:28Ziua de Lăsatul Secului marchează trecerea de la o perioadă în care se consumă produse de origine animală precum carnea, brânza, laptele, la o perioadă de post şi pregătire spirituală înainte de Crăciun.
Pe ce dată începe Postul Crăciunului 2023
Anul acesta, Postul Crăciunului 2023 începe pe 15 noiembrie şi durează 40 de zile. Ultima zi din Postul Crăciunului este pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului.
Înainte cu o zi de începerea Postului Crăciunului, pe 14 noiembrie, are loc Lăsatul Secului 2023, fiind considerată ultima zi în care credincioşii pot mânca alimente de origine animală.
Postul Crăciunului 2023. Tradiţii de Lăsatul Secului
Credincioşii care vor să ţină Postul Crăciunului, pot mânca, pentru ultima dată, preparate "de dulce" de Lăsatul Secului, pe 14 noiembrie.
Tradiţia spune că de Lăsatul Secului, oamenii se strâng în jurul mesei, alături de familie şi prieteni. şi se bucură de preparate din carne pentru ultima dată înainte de Postul Crăciunului.
În trecut, de Lăsatul Secului, după ce terminau masa în familie, gospodinele obişnuiau să dezinfecteze vasele de lut şi lingurile de lemn cu cenuşă. Femeile respectau acest obicei pentru a pregăti ustensilele pentru cele 40 de zile de post.
Un alt obicei de Lăsatul Secului este ca toate oalele să fie poziţionate cu gura în jos pentru a proteja casa de boli și necazuri.
Superstiţii şi obiceiuri străvechi de Lăsatul Secului
Se spune că dacă pieptul găinii gătite de Lăsatul Secului 2023 este mare şi gras, atunci iarna va fi geroasă. În schimb, dacă pieptul este mic, vom avea o iarnă blândă.
Un alt obicei de Lăsatul Secului este ca toate oalele să fie poziţionate cu gura în jos pentru a proteja casa de boli și necazuri.
În unele regiuni ale ţării, de Lăsatul Secului, oamenii obişnuiesc să împartă alimente pentru sufletul celor adormiţi.
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Lăsatul Secului este organizarea şezătorilor, care încă se mai practică în unele sate.
Zilele cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2023
Conform Bisericii Ortodoxe, zilele cu dezlegare la peşte sunt o răsplată pentru credincioşii care ţin Postul Crăciunului. Prima zi cu dezlegare le peşte din Postul Crăciunului este pe 21 noiembrie, la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
- 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- 25 noiembrie;
- 26 noiembrie;
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
- 3 decembrie ;
- 4 decembrie;
- 5 decembrie;
- 6 decembrie – Sfântul Nicolae;
- 7 decembrie;
- 9 decembrie;
- 10 decembrie;
- 12 decembrie;
- 16 decembrie;
- 17 decembrie;
- 18 decembrie.