Legende şi tradiţii de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Sărutul în ziua de 24 februarie este de bun augur

Pe 24 februarie românii celebrează dragostea cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Fiul cel bun al Babei Dochia, Dragobetele este considerat purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, iar sărutul său, spune tradiţia, este de bun augur.

• Vortex polar peste România. Iarna se reîntoarce în forță cu răcire accentuată, ploi, lapoviță şi ninsori, inclusiv în Bucureşti

În mai multe comune din Muntenia şi, mai cu seamă, în cele din judeţele Gorj şi Olt, sărbătoarea Aflării capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care cade totdeauna în ziua de 24 februarie, se numeşte Dragobete, scrie folcloristul şi etnograful Simion Florea Marian. 

Dragobetele, fiul Babei Dochia, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii

Dragobetele, în aceste părţi, este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieţi şi fete mari, ba chiar şi pentru bărbaţi şi femei tinere. În unele comune, tot din Muntenia, aminteşte Simion Florea Marian, poporul serbează Dragobetele anume să fie ferit de boli.

În funcţie de zona etnografică, Dragobetele, numit şi Cap de Primăvară, era sărbătorit în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. 

După legendă, el este fiul Babei Dochia şi reprezintă, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile, potrivit Agerpres. De aceea, fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdarea şi sărbătoreau Dragobetele pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul.

Considerată, local, prima zi de primăvară, în ziua de Dragobete, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) şi oglici (flori mici galbene), care ar fi surori ale viorelelor şi tămâioarelor, uscate din primavară. Florile ar fi trebuit prinse în buchete şi date pe apă, căci împreunarea florilor surori, care nu se pot ajunge niciodată şi niciodată nu se pot întâlni, se considera în cer ca jumătate de Sărindar. (revista "Şezătoarea", XII, 1904)

Tradiţii populare de Dragobete, 24 februarie

În ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se zburătoresc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile, în care îşi vor creşte puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până la Dragobetele anului viitor. Tot aşa, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. "În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi". ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ioan Ghinoiu)

În zona Mehedinţi, se numesc dragobeţi, mugurii arborilor de pădure, culeşi şi purtaţi de fete, la ureche, în ziua de Dragobete, simbol ai dragostei juvenile.