Antena LIVE

Curs valutar

Legii salarizării unitare, aviz favorabil în comisia juridică din Senat

Comisia juridică a Senatului a dat luni, cu 6 voturi „pentru” şi 4 voturi „împotrivă”, un aviz favorabil propunerii legislative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, comisia de muncă fiind raportoare în această speţă.

De la 15.05.2017, 12:47
WhatsApp

Comisia juridică a Senatului a dat luni, cu 6 voturi „pentru” şi 4 voturi „împotrivă”, un aviz favorabil propunerii legislative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, comisia de muncă fiind raportoare în această speţă.

Şase senatori de la PSD şi ALDE au votat pentru aviz favorabil, în timp ce patru parlamentari de la PNL şi USR au votat împotrivă.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat că liberalii nu vor vota pentru un aviz favorabil, deoarece în lege nu există un studiu al impactului bugetar.

"Poziţia grupului parlamentar PNL este aceea că nu putem aviza proiectul în lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare în orb. Motiv pentru care luaţi act că senatorii din Comisia juridică ai PNL se vor opune avizării pozitive", a precizat Daniel Fenechiu.

Senatorul USR George Dircă a afirmat, la rândul său, că legea salarizării unitare va produce un impact bugetar „semnificativ”.

"Grupul USR apreciază că, din estimările pe care le avem, această lege va produce un impact bugetar semnificativ. Considerăm că (...) nu există un studiu de impact bugetar şi aici sunt două cauze: fie de la început Guvernul a bugetat cheltuieli mult mai mari pentru a acoperi în acest moment acest impact bugetar, pe de altă parte, pe termen lung, această lege nu este sustenabilă. Preconizăm că în curând vom ajunge într-o situaţie similară anului 2010, în care statul a fost nevoit să aplice tăieri salariale. Pe de altă parte, un lucru foarte grav este că această lege nu introduce criterii de performanţă în grilele salariale. Practic, vom avea costuri şi mai mari la o eficienţă mult mai scăzută. Poziţia noastră este de a ne opune acestei legi în această formă", a declarat George Dircă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a venit, pe 24 aprilie la Parlament, pentru a depune în Senat proiectul Legii salarizării, semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE. Ea spunea că proiectul a suferit modificări minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afectează prevederile importante.

"Acum o depun, exact acum. (...) Până la 1 iulie ea trebuie să fie în vigoare. Eu cred că atât cât a mai rămas din luna aceasta şi luna viitoare urmează să dezbatem legea. Mai rămâne luna iunie, în care ne luăm marja că poate fi atacată la CCR sau poate fi retrimisă la Parlament de preşedintele Iohannis, pentru că vrem să o aplicăm de la 1 iulie", a spus ministrul atunci.

Ea a precizat că iniţiativa legislativă a fost semnată de 205 parlamentari din grupurile PSD şi ALDE din Camera Deputaţilor şi din Senat.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

aviz comisia juridica lege salarizare senat social
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025