Moaştele Sfântului Luca au ajuns la o biserică din Sibiu
O biserică din Sibiu este loc de pelerinaj pentru credincioşi după ce acolo au fost aduse moaştele Sfântului Luca, doctorul Crimeei. Oamenii vin să să roage şi să atingă racla în care sunt rămăşiţele despre care se spune că ar avea puteri vindecătoare.
De Redactia Observator la 16.05.2019, 17:37O biserică din Sibiu este loc de pelerinaj pentru credincioşi după ce acolo au fost aduse
moaştele Sfântului Luca, doctorul Crimeei. Oamenii vin să să roage şi să atingă racla în care sunt rămăşiţele despre care se spune că ar avea puteri vindecătoare.
Preotul de la biserica din Sibiu spune că "mânuţa dreaptă a sfântului este în această raclă, este foarte finuţă, eu am văzut-o în momentul în care a deschis-o, sigur ea este protejată, este albă, izvorâtoare de o mireasmă cu totul şi cu totul specială, un aer proaspăt".
Moaştele Sfântului Luca, aduse de la o mănăstire din Grecia
Mâna Sfântului Luca, doctorul Crimeei, a fost adusă de la o mănăstire din Grecia şi imediat după ce a ajuns la Sibiu, un număr mare de credincioşi au călcat pragul bisericii să se roage la sfintele moaşte.
Sfântul Luca a fost un chirurg, care mai apoi a devenit arhiereu. A salvat vieţile multor oameni, însă refuza să opereze fără o icoană a Maicii Domnului pe peretele sălii de operaţie. Pe mulţi oameni i-a vindecat doar prin harul său, prin faptul că doar atingea cu mâna bolnavul.
Mâna Sfântului Luca rămâne la Sibiu până săptămâna viitoare, pentru ca toţi credincioşii să aibă timp să se închine şi să se roage.