Antena LIVE

Curs valutar

Video

O nouă alunecare de teren, pe autostrada "muzeu" din Cluj

Avem puţine autostrăzi, dar nu prea avem noroc nici de acestea. Pe Autostrada Transilvania au aparut noi probleme din cauza alunecărilor de teren. Şi nu vorbim de un tronson aflat în lucru, ci de unul pe care şoferii circulă deja de aproape trei ani de zile.

De la 22.03.2021, 14:23
WhatsApp
Vezi și:

Nu avem noroc la autostrăzi! O nouă surpare a avut loc pe tronsonul de doar 10 kilometri de pe Autostrada A3, după ce și în ultimii 2 ani de când a fost inaugurată, problemele s-au ținut lanț pe acest lot.

Este vorba despre un lot de doar 10 km de autostradă, care începe din Cluj și se termină în camp. A fost finalizat în 2017, dar a rămas nefolosit până în 2019, pentru că cel care l-a construit nu a făcut și un pod peste Someș, care să permită urcarea pe autostradă.

Șoferii circulă pe acest lot după ce vin fără întrerupere pe autostrada din județul Mureș, și ajung aici la Nădăselu, aproape de limita cu Sălajul.

Citește și:
Mușețelul a crescut din asfaltul Autostrăzii Transilvania, pe o porțiune de drum nefolosită din Cluj
Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

social observator13 autostrada transilvania alunecare de teren
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025