Antena LIVE

Curs valutar

O tânără însărcinată care aştepta să atingă moaștele a născut chiar de ziua Sfintei Parascheva

Au fost rugăciuni, dar şi o naştere în pelerinajul de la Sfânta Parascheva de la Iaşi. O tânără însărcinată care aştepta să atingă racla şi-a născut copilul chiar de Ziua Sfintei. Cozi de aproape doi kilometri au fost şi aseară, şi astăzi în faţa catedralei.

De la 15.10.2015, 19:51
WhatsApp
Vezi și:

 Au fost rugăciuni, dar şi o naştere în pelerinajul de la Sfânta Parascheva de la Iaşi. O tânără însărcinată care aştepta să atingă racla şi-a născut copilul chiar de Ziua Sfintei. Cozi de aproape doi kilometri au fost şi aseară, şi astăzi în faţa catedralei.

Unii credincioşii au venit cu un scop precis. Cei mai tineri i-au cerut Sfintei succes la examene, iar părinţii lor, sănătate. De la cel mai mare pelerinaj creştin, însă, negustorii au aşteptat profituri-record.

Dumitra are 70 de ani şi e din Bârlad. N-a lăsat-o sufletul să nu facă un drum până la Iaşi, la Sfântă, chiar şi după praznic. A venit cu trenul aseară şi a aşteptat o noapte şi o zi ca să atingă moaştele.

Au zburat şi orele de aşteptare. Mult mai uşor pentru cei care şi-au cumpărat de la negustorii de ocazie, scaune cioplite în lemn.

Drumul pelerinilor până la raclă a fost raiul vânzătorilor. Au vândut orice. De la siropuri pentru boli, batiste inscripţionate cu chipuri de sfinţi, până la papuci din catifea roşie pentru "mers la sfânta". Mierea s-a vândut mai bine cu o icoană cadou. Iar tămâia cu o sticluţă de mir inclusă în preţ.

La tarabele înşirate în centrul oraşului, n-a fost pelerin care să nu lase cel puţin 20 de lei.

Dacă fiecare pelerin a cheltuit cel puţin 50 de lei pe suveniruri s-ar aduna 6 milioane de euro. La Iaşi au fost în aceste zile în jur de 500 de mii de credincioşi. Dacă luăm în calcul şi cheltuielile lor de transport, cazare şi masă pentru cel puţin 100 de mii de pelerini, mai adăugam cel puţin 5 milioane de euro.

Ajunşi la Sfântă, oamenii au lăsat furia deoparte. Şi-au amintit de sărbătoare, s-au închinat şi au lăsat bani în cutia milei. Unii cu un scop precis.

La Iaşi s-au întâmplat şi minuni. O femeie însărcinată, care aştepta printre credincioşi, să se închine la moaşte, şi-a născut aseară copilul. Chiar de ziua Sfintei Parascheva.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social insarcinata moaste sfintei parascheva copil
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025