O primărie din Maramureş le oferă terenuri gratuite de casă tinerilor
An de an, tot mai mulţi tineri aleg calea străinătăţii pentru a-şi face un rost în viaţă. Fie că se duc la muncă sau la studii, puţini sunt - însă - cei care se mai întorc. Pentru a-i ademeni să revină acasă, o primărie din Maramureş le oferă terenuri gratuite de casă.
De Redactia Observator la 04.05.2020, 23:36- Tinerii au obligația de a ridica o casă în trei ani.
- Primarul din Cavnic speră ca astfel să atragă cât mai mulți tineri în localitate.
Fiica unei localnice a plecat în Italia în urmă cu 10 ani. Anul trecut a depus o cerere pentru un teren gratuit, iar în patru luni şi-a ridicat deja casa. Mai are, însă, de aşteptat până îşi va revedea mama şi se va putea muta în noua locuinţă.
În următoarele trei luni, alţi 20 de tineri vor fi puşi în posesia unui astfel de teren, gratuit. Pentru a beneficia de proiect, aceştia trebuie să aibă până în 35 de ani şi să nu deţină alte proprietăţi pe numele lor. Imediat ce vor primi terenul, tinerii vor avea şi obligaţii.
Vladimir Petruţ, primarul localităţii Cavnic: În primele 12 luni trebuie să finalizeze autorizația de construcție și după aia un termen de 24 de luni să execute casa. Practic, trei ani din momentul semnării contractului. În cazul în care nu respectă acest termen, pot să piardă concesiunea.
Mulţi spun că proiectul autorităţilor din Cavnic este un ajutor bine-venit.
Primarul speră că astfel va creşte numărul locuitorilor tineri din Cavnic. În prezent, aici locuiesc aproximativ 5.000 de persoane, iar mai mult de jumătate dintre acestea sunt bătrâni.