Experiment Observator: mersul la serviciu pe bicicletă îmbrăcat la patru ace
Valiza care te urmăreşte singură prin aeroport, pantofii electrici şi geamantanul trotinetă sunt vedetele Salonului Bicicletei care s-a deschis astăzi în Capitală. Vizitatorii pot testa toate mijloacele de transport alimentate pe baterii, însă bicicleta electrică rămâne cel mai râvnit vehicul.
De Redactia Observator la 29.03.2019, 22:58Valiza care te urmăreşte singură prin aeroport, pantofii electrici şi geamantanul trotinetă sunt vedetele Salonului Bicicletei care s-a deschis astăzi în Capitală. Vizitatorii pot testa toate mijloacele de transport alimentate pe baterii, însă bicicleta electrică rămâne cel mai râvnit vehicul.
Pistele pentru biciclişti sunt inexistente în mare parte din Bucureşti, aşa că soluţia este să circuli cu atenţie pe prima bandă, aproape de trotuar.
O bicicletă electrică are o autonomie de 30 de kilometri pe modul full electric şi 50 de kilometri, dacă foloseşti şi pedalele.
Se încarcă în 4 ore, iar costul se apropie de 5 mii de lei. Mult mai ieftine sunt trotinetele pe baterii. Deja sunt companii care le pun la dispoziţia angajaţilor prin sistemul ride sharing.
Alexandru Vasiliu, reprezentant al unei companii de vehicule electrice, spune că "practic ce se vede este un stand în care se poate bloca trotineta iar pe baza unei aplicaţii mobile puteţi să veniţi să o deblocaţi şi să mergeţi unde aveţi de mers".
4.200 de lei costă valiza electrică sau geamantanul trotinetă
La Salonul de Biciclete, deschis tot weekendul în Capitală, expozanţii vin cu reduceri importante. Există soluţii şi pentru cei care vor să nu mai aibă grija bagajului în aeroport.
O valiză inteligentă electrică, care se conectează la brăţara pe care o porţi la mâna. ştie să te urmărească prin aeroport, iar atunci când se îndepărtează de tine, brăţara vibrează.
4.200 de lei costă o asemenea valiză, acesta fiind preţul şi pentru geamantanul trotinetă.
Înainte să cumpere ceva de la târg, vizitatorii pot încerca toate tipurile de vehicule alimentate pe baterii, de la pantofii electrici, la transportoarele Segway.