Paşte 2020. Ofertele la munte, aproape epuizate
Cu zapadă sau fără, şi cu mai bine de o lună înainte de Paşte, românii au început deja să se gândească la vacanţă. Dovadă e faptul că în zona Bran-Moeciu toate locurile de cazare la pensiuni sunt deja rezervate.
De Redactia Observator la 07.03.2020, 14:12- Mâncarea este pregătită de bucătari cu experienţă.
- Chefii pregătesc tot felul de delicatese.
Cu zapadă sau fără, şi cu mai bine de o lună înainte de Paşte, românii au început deja să se gândească la vacanţă. Dovadă e faptul că în zona Bran-Moeciu toate locurile de cazare la pensiuni sunt deja rezervate.
Aici, turiştii sunt întâmpinaţi de gazde cu tot felul de bunătăţi: friptură de raţă cu sos de cireşe sau de miel cu mentă.
O privelişte spre munte care îţi taie respiraţia şi un loc cochet, decorat în stil clasic şi cu multă eleganţă. Sunt elementele care fac din zona Bran-Moeciu locul perfect pentru vacanţa de Paşte. Iar dacă la pensiuni toate locurile sunt deja ocupate, la hoteluri turiştii încă mai au o şansă.
Manager hotel: Rezervările le facem de la două nopţi în sus până la patru nopţi şi turiştii noştri vin, care ştiu de ani de zile că avem preparate foarte bune.
Mâncarea pentru masa festivă este pregătită de bucătari cu experienţă şi e pe gustul tuturor.
Manager hotel: Produsele noastre de Paşti pe care le facem în fiecare an: ouă roşii, drob de miel, toate produsele care se fac din carne de miel.
Nici cei mai pretenţioşi nu sunt uitaţi. Pentru ei, chefii pregătesc tot felul de delicatese. Dintre specialităţi, pe meniul de sărbătoare pulpa de miel cu muguri de pin şi sos de ardei copţi sau friptura de raţă cu garnituri de tot felul sunt la loc de cinste.
Nici distracţia nu este uitată. Pentru turişti, gazdele au pregătit şi seri de dans cu tematică.
În staţiunea Bran, pentru o noapte de cazare într-o cameră single preţurile încep de la 1.200 de lei, iar un apartament pentru patru persoane costă 2.000 de lei.