Ploile torenţiale au făcut ravagii în judeţul Constanţa
Case, beciuri, subsoluri, grădini, gospodării întregi peste care apele s-au prăvălit cu putere.
De Redactia Observator la 20.06.2014, 16:42Case, beciuri, subsoluri, grădini, gospodării întregi peste care apele s-au prăvălit cu putere. Drumuri surpate, poduri şi plaje luate de viituri, trei porturi închise şi un cod roşu de inundaţii care-a readus disperarea în sânul a sute de familii.
N-are papuci de casă în picioare, ci cizme din cauciuc. Altfel, nu se mai poate. În locuinţa acestei familii din Mangalia, apele au umplut toate încăperile. În câteva zeci de minute, din gospodării, torenţii au dat năvală în casă. Oamenii şi-au urcat covoarele pe scaune şi scaunele pe canapele.
Şi Mamaia pare acum apocaliptică. Vântul a doborât multe dintre umbrelele înfipte în nisip şi a dezmembrat şezlongurile care odinioară se topeau în soare, la începutul verii. Niciun turist nu mai calcă pe nisipul rece.
Din cauza furtunii, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia au fost închise. Un coşmar al stihiilor, parcă fără de sfârşit, s-a conturat şi pentru dâmboviţenii din Răscăeţi. E a treia oară când natura îi loveşte cu putere anul acesta.
Noaptea trecută, pârâul a ieşit din matcă şi a invadat 80 de gospodării, cimitirul comunei şi curtea bisericii. Pentru că sunt fântâni care s-au umplut de noroi, voluntarii de la Crucea Roşie au mers să le ducă apă localnicilor.