Antena LIVE

Curs valutar

Prefectul Capitalei, despre perioada Paștelui: "Petrecerile de acasă nu pot fi făcute" | Câți musafiri recomandă Alin Stoica

Fără petreceri acasă, pe stradă sau cluburi și cu cel mult 10 musafiri în același timp, de Paște. Este avertizarea și totodată recomandarea prefectului Alin Stoica, care a precizat că "sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe".

De la 27.04.2021, 09:37
WhatsApp
Alin Stoica Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta (arhivă)

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, le-a recomandat bucureștenilor ca în perioada de Paște să nu invite mai mult de 10 persoane acasă, în cazul în care acestea nu fac parte din familie. Oficialul a atras atenția că, în cazul în care vor fi organizate petreceri în cluburi, de Înviere, unitățile vor fi închise pentru multă vreme.

"Petrecerile de acasă nu pot fi făcute. Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe", a declarat Alin Stoica.

"Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe. Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim. Nu există o regulă specifică, dar dacă ne uităm, de exemplu, că pentru activitățile de recreere în aer liber avem voie 10 persoane care nu locuiesc în mod permanent împreună, ar fi o regulă bună să nu depășim 10 persoane nici la interior. Vorbim de persoane care nu se întâlnesc în mod frecvent, că dacă vorbim de familii, atunci vorbim de altceva", a precizat prefectul Capitalei, la Digi24.

Întrebat dacă îi încurajează pe bucureșteni să sesizeze poliția, dacă aud petreceri la vecini, Alin Stoica a spus că nu încurajează o astfel de atitudine: "N-o să încurajăm neapărat partea asta de delațiune, dar evident că dacă vor fi descoperite astfel de lucruri, vor fi sancționate. (...) Poliția, evident, va interveni. Dacă este chemată pentru petrecere, zgomot, muzică, poliția poate să intervină cu siguranță".

Tot mai puține cazuri noi de COVID-19 în București

Capitala a coborât luni sub pragul de 3,5 infectări la mia de locuitori, iar asta înseamnă că o parte dintre restricții ies din vigoare. Bucureştenii vor putea merge la sală, vor putea sta în oraş până mai târziu, iar magazinele se vor închide începând cu ora 21. Este o veste bună, cu atât mai mult cu cât la sfârşitul acestei săptămâni creştinii ortodocşi sărbătoresc Paştele.

Florin Cîțu a reacționat pe Facebook, după anunțul privind scăderea ratei de incidență a cazurilor de COVID-19. "O veste foarte bună! Astăzi rata de infectare în București a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori. Le mulțumesc bucureștenilor pentru că au înțeles că e nevoie să respecte măsurile de siguranță! Este foarte important să păstrăm acest trend, pentru a ajunge treptat la ridicarea tuturor restricțiilor", a scris premierul.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

prefectul capitalei alin stoica petreceri restrictii paste
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024