Antena LIVE

Curs valutar

Video

Presiune enormă pe sistemul sanitar, tot mai puține locuri la ATI. Dr. Beatrice Mahler: "80% din pacienţii internaţi sunt cu forme severe de boală"

Am ajuns exact ca în lunile noiembrie şi decembrie, când eram în vârful celui de-al doilea val al pandemiei. În multe spitale din ţară nu mai există vreun pat liber, nici la terapie intensivă, nici în celelalte secţii. Medicii se tem că, în curând, sistemul sanitar nu va mai face faţă numărului mare de pacienţi.

De la 13.03.2021, 20:49
WhatsApp
Vezi și:

Ambulanţele intră una după alta pe poarta Institutului Matei Balş din Capitală. Niciun loc la ATI, nici în celelalte secţii. Cel puţin zece pacienţi aşteaptă ore întregi în camera de gardă eliberarea unui pat. 

Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş: Sunt pacienţi care folosesc 30 de litri de oxigen pe două surse, adică sunt pacienţi care pot ajunge foarte repede la un moment critic.

Peste 200 de bolnavi ajung zilnic în camera de gardă de la Balş. Dublu faţă de săptămânile trecute. Sunt prea mulţi aşa că doctorii încearcă să îi transfere.

Situația epidemiologică din România se înrăutățește

Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş: Cam peste tot, oriunde există un loc. Reporter: Aţi anunţat la Ambulanţă că nu mai puteţi primi pacienţi?

Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş: O facem foarte des în timpul unei zile.

4.964 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Aproape 1.000 de cazuri sunt din Capitală. Spitalele sunt pur şi simplu arhipline. Iar situaţia se agravează şi în cazul tinerilor. Doar în ultimele zile au fost confirmate aproape o mie de cazuri la persoane sub 20 de ani, cifră similară cu bilanţul pe o săptâmână întreagă înainte de revenirea elevilor la şcoală. De la începerea cursurilor au fost înregistrate aproape 4.000 de infectări în învățământul preuniversitar.

10.435 de bolnavi de COVID-19 sunt internaţi acum în spitalele din toată ţara. Numărul acestora a crescut foarte mult. De exemplu, acum două săptămâni erau spitalizaţi 7.800 de bolnavi de COVID-19, iar acum o lună 6.900 de pacienţi.

Tot mai puține locuri pentru bolnavi Covid la terapie intensivă

1.203 bolnavi sunt internaţi aici. Cei mai mulţi de la începutul anului. Doar 183 de paturi libere în toată ţara.

Virgil Musta, medic infecţionist Timişoara: Asistăm la o presiune mare pe sistemul de sănătate, secţia de terapie intensivă este la capacitate maximă.

Silviu Coșa, prefect Constanţa: Situaţia paturilor la ATI e constantă. Ieri erau 31 de paturi ocupate din 32 disponibile.

Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta: Am ajuns ca 80% din pacienţii internaţi să fie cu forme severe de boală, să necesite debite mari de oxigen şi să fie, de data asta, mult mai tineri decât cei pe care i-am avut în luna noiembrie.

Medicii spun că am ajuns ca la finalul anului trecut, când am atins vârful valului al doilea. 

Virgil Musta, medic infecţionist Timişoara: Circulă nişte tulpini mult mai contagioase şi din acest motiv există riscul ca propagarea şi transmiterea infecţiei să fie mai intensă.

Ministrul Sănătăţii nu ne-a răspuns cum se pregăteşte pentru cel de-al treilea val. În schimb, pe pagina lui de Facebook a scris că ar fi mers la un concert.

Ema Schweninger
spital coronavirus terapie intensiva romania covid-19
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024