Antena LIVE

Curs valutar

Administraţia Străzilor, a Cimitirelor și alte servicii publice, desființate de Primăria București. Sute de angajați rămân fără locuri de muncă

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), Administraţia Străzilor, Administraţia Fondului Imobiliar şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, aflate în subordinea Primăriei București, vor fi desființate.

De la 17.10.2018, 19:54
WhatsApp
Hepta

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), Administraţia Străzilor, Administraţia Fondului Imobiliar şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, aflate în subordinea Primăriei București, vor fi desființate.

Potrivit unui proiect de hotărâre transmis, miercuri, consilierilor generali, activitatea acestor administrații va fi preluată de companiile municipale, create în luna august, iar contractele angajaţilor încetează de drept.

În proiectul de hotărâre se arată, totuși, că cei care lucrează în prezent în administraţiile ce vor fi desființate au posibilitatea de a se angaja la companiile municipale, dar nu sunt transferaţi automat de la un angajator la altul.

Vicepreşedintele Federaţiei sindicatelor din Administraţiei Publică Locală şi preşedinte al sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu, a declarat că unii angajaţi şi-au dat deja demisia şi s-au angajat la aceste companii.

Pe acelaşi subiect

„Se prevede clar că în cazul în care angajatorul nu mai există, se desfiinţează, angajaţilor le este încetat contractul. Deci noi practic rămânem fără locuri de muncă. Unii s-au dus la Compania Parking, dar ei nu s-au dus cu toate drepturile pe care le aveau aici, conform contractului colectiv de muncă”, a declarat Dan Georgescu.

Proiectul de hotărâre nu se află pe ordinea de zi a şedinţei de joi a CGMB, fiind trimis consilierilor miercuri după-amiază.

Sursa: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vă permiteţi să investiţi cel puţin 25 de lei pe zi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o...
Fanatik.ro
Publicat 06.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Regretele unei tinere care nu găsește serviciu de 4 ani: „Dacă aș fi știut...
Adevărul
Publicat 06.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la...
A1
Publicat 06.10.2024
Horoscopul zilei de 7 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să investească mai...
CaTine
Publicat 06.10.2024
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță....
spynews.ro
Publicat 06.10.2024
VIDEO. Nu l-a recunoscut pe Gigi Becali și i-a cerut 50 de lei la semafor....
GSP
Publicat 06.10.2024
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți...
Click.ro
Publicat 06.10.2024
„Calul troian” ascuns în smartphone-ul tău. Cum ar putea duce telefoanele la...
Useit
Publicat 06.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la BEC, după decizia CCR
libertatea.ro
Publicat 06.10.2024
Rosé de la BLACKPINK va lansa un nou album solo. Proiectul intitulat „Rosie”...
ZU
Publicat 06.10.2024
Pastă de sardine. Rețetă simplă pentru o gustare delicioasă
Hello taste
Publicat 06.10.2024
Consumul de somon afumat în sarcină. Cât de sigur este acest aliment pentru...
Deparinti
Publicat 06.10.2024
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de...
ziare.com
Publicat 06.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face...
Medicool
Publicat 06.10.2024
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui...
orangesport.ro
Publicat 06.10.2024