Antena LIVE

Curs valutar

Primăria Capitalei vrea să acorde un ajutor financiar lunar, pentru adulţii cu handicap! Ce SUMĂ prevede proiectul

Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, vrea să acorde un ajutor financiar de 500 de lei pe lună pentru adulţii cu handicap, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Municipalitatea arată că în primul trimestru al acestui an în Capitală erau înregistraţi peste 57.200 de adulţi cu handicap, neinstituţionalizaţi, informează News.ro 

De la 25.08.2017, 12:17
WhatsApp

Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, vrea să acorde un ajutor financiar de 500 de lei pe lună pentru adulţii cu handicap, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Municipalitatea arată că în primul trimestru al acestui an în Capitală erau înregistraţi peste 57.200 de adulţi cu handicap, neinstituţionalizaţi, informează News.ro 

Potrivit proiectului de hotărâre, ajutorul financiar se acordă doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială, persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, în baza unui dosar care va conţine certificatul de încadrare în grad de handicap în original (în cazul în care există diferenţe de nume între actul de identitate şi certificat, se solicită actul care să ateste schimbarea numelui), cartea de identitate a persoanei cu handicap şi cea a reprezentantului legal, în original, precum şi extrasul de cont şi cererea tip.

Dosarul cu toate actele se va depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putând beneficia de ajutorul de 500 de lei adulţii cu handicap care locuiesc sau au reşedinţa în Bucureşti, certificatul de încadrare în grad de handicap este emis de către una dintre Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor Capitalei, iar beneficiarul nu are datorii la stat. Nu beneficiază de ajutor persoanele cu handicap care sunt reţinute sau condamnate definitiv la pedeapsa cu închisoarea, pe perioada reţinerii sau detenţiei şi nici cele care realizeaza venituri, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionist.

Municipalitatea arată că în primul trimestru al acestui an în Capitală erau înregistraţi 57.222 de adulţi cu handicap, neinstituţionalizaţi, din totalul de 57.806.

Pe acelaşi subiect

"În municipiul Bucureşti, ponderea persoanelor adulte cu handicap din totalul persoanelor adulte cu handicap din România este 7,96%, în condiţiile în care la nivelul judeţelor, media este de aproximativ 2%-3%”, explică iniţiatorii proiectului.

În şedinţa CGMB din 19 iulie, consilierii generali au aprobat un proiect de hotărâre prin care primăria va acorda un ajutor financiar lunar pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Capitală.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 observator primaria capitalei
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025