Probleme pe aeroportul Otopeni, din cauza viscolului şi ninsorii. Anunţ important pentru călători
Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că miercuri pot fi înregistrate întârzieri de până la 30 de minute din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor înainte de decolare.
De Redactia Observator la 28.11.2018, 08:15Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că miercuri pot fi înregistrate întârzieri de până la 30 de minute din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor înainte de decolare.
Potrivit CNAB, operarea aeronavelor se face în condiţii de iarnă.
"Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri de până la 30 de minute", anunţă compania.
De asemenea, se intervine constant pentru deszăpezire la piste, platforme şi căi de rulare.
Până la acestă oră nu sunt curse anulate.
Şaptesprezece judeţe sunt, miercuri, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori viscolite, depuneri de zăpadă, gheaţă şi intensificări ale vântului. În plus, de miercuri seară până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est vântul va continua să aibă intensificări, spulberând zăpada.