Proceduri neclare la achiziția de măști pentru elevi. Suspiciuni printre distribuitori
Peste 15 milioane de măşti sunt în drum spre elevii din România. Au fost livrate deja cantităţile pentru nouă judeţe, spune Ministerul Educaţiei. Doar că noua procedură de cumpărare a măştilor vine cu un nou scandal. Dar în timp ce Ministerul invocă transparenţă totală, unii distribuitori acuză că n-au avut loc în procesul de ofertare.
De Redactia Observator la 29.05.2020, 20:49- Procedurile neclare au stârnit suspiciuni printre distribuitor
- Reprezentanții Ministerului Educației susțin că achiziția s-a făcut legal
Sunt primele imagini cu mult aşteptatele măşti pentru elevii din România. În cursă au intrat 32 de companii insă doar cinci au pus mâna pe o bucată dintr-una dintre cele mai mari comenzi facute de statul roman: 15.188.00 de măşti chirurgicale în trei pliuri. Pana aici toate bune si frumoase. Mai puțin, daca nu frumos - măcar neclar, e modul în care s-a desfășurat competiția: pe repede înainte, cu informații deloc transparente care n-au făcut decât să provoace suspiciuni printre distribuitori.
Ovidiu Olea, distribuitor - Nu găsesc nicăieri pe site-ul Ministerului Educației caietul de sarcini. Am avut greutăți să găsesc caietul de sarcini, care ar fi trebuit să fie mult mai public dat.
Sonia Simionov, reporter Observator - Credeți că 24 de ore erau suficiente?
Ovidiu Olea, distribuitor - Aia e o palmă peste față a bunului simț.
Sonia Simionov, reporter Observator - Cele patru ore?
Ovidiu Olea, distribuitor - Patru ore alea, e telegramă - dedicație la cineva care trebuia să câstige și nici măcar atâta nu a reușit.
Patru ore a durat prima procedură de achiţizie care a fost anulată, săptămâna trecută. După câteva zile, cu un alt caiet de sarcini si cu un alt model de măşti cerut ministerul a pornit a doua procedură. Termenul a fost ceva mai generos: 24 de ore au fost lăsate companiile să-şi depună ofertele. Rugați sa explice, reprezentanţii Ministerului Educaţiei s-au întrecut a pasa problema de la un birou la altul.
Daniel Georgescu, consilier Ministerul Educației - Nu pot să vă dau detalii din cadrul procesului de achiziţie pentru că aşa este procedura.
Mădălina Iacob, reporter Observator - Mâine vă sun şi îmi spuneţi cum stăm?
Daniel Georgescu, consilier Ministerul Educației - Nu ştiu ce veţi face dumneavoastră mâine, dacă intenţionaţi să mă sunaţi, atunci mă veţi suna şi eu o vă răspund. Nu pot să vă spun acum ce o să vă răspund mâine.
Mădălina Iacob, reporter Observator - Mi-aţi spus să vă sun astăzi, puteţi să îmi daţi mai multe detalii?
Daniel Georgescu, consilier Ministerul Educației - Nu, îmi pare rău, nu mă ocup de situaţia asta, sunt plecat din Minister.
Consilierul, Daniel Georgescu, ne trimite la purtătorul de cuvânt.
Cristian Tănase, purtător de cuvânt Ministerul Educației - Bun, lasă-mă jumătate de oră.
Iar purtătorul de cuvânt ne-a trimis, într-un final, la un secretar de stat din Ministerul Educaţiei.
Mădălina Iacob, reporter Observator - Cine sunt operatorii și care sunt prețurile?
Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației - Nu pot să va spun prețurile pentru fiecare operator pentru că unele sunt confidențiale. Vă spun doar atât, am încheiat contract cu 5 operatori, SANROTEX, SC GENERAL MEDICALS, DUPLEX UNIFARM şi SAPE.
Am aflat singuri ca preţurile acceptate au fost 1,42 şi 1,77 de lei pentru o mască. Un preţ mediu spun cei obsinuiti cu piata echipamentelor medicale. Un pret pe care nu l-au putut obţine la prima procedură de achiziţie. Cea anulată.
Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației - Au fost niște, hai să spunem o comunicare defectuoasă. Nu vreau să întru în amănunte cu Unifarm-ul. La primul nu am postat pe site, avetiți dreptate.
Mădălina Iacob, reporter Observator - De ce nu a fost postat?
Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației - Nu era o etapă obligatorie. Am greşit pentru că nu am publicat anunțul pe site. Dar nu a fost greșeală de procedură.
A doua procedură de achiziţie a fost cu noroc. Aşa că, până luni, de ziua copilului, teoretic, măştile vor ajunge în toate Inspectoratele școlare din ţară. Oficial Ministerul nu a vrut sa declare public asta însă, ca toată lumea să fie liniștită, Monica Anisie a publicat pe Facebook o fotografie în care poartă o masca chirurgicală.