Antena LIVE

Curs valutar

Programul băncilor, supermaketurilor şi al oficiilor poştale pentru ziua de 24 ianuarie

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise în 24 ianuarie, la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

De la 23.01.2018, 08:51
WhatsApp

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise în 24 ianuarie, la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, însă vor rămâne deschise băncile din unele centre comerciale.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat că miercuri, 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

”Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în data de 23 ianuarie 2018 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, se arată în comunicat.

Unităţile BRD vor fi închise miercuri, cu excepţia celor din centrele comerciale care vor fi deschise în 24 ianuarie.

Ziua de 24 ianuarie este nelucrătoare şi în cazul Raiffeisen Bank.

”Ziua de 24 ianuarie 2018 este zi nelucrătoare în unităţile Raiffeisen Bank, inclusiv pentru departamentul Servicii Clienţi (Call Center). Vor funcţiona însă agenţiile din mall-uri, reţeaua Selgros şi supermarket-uri. Call Center-ul băncii va asigura asistenţă permanentă pentru carduri, serviciile Smart Mobile, Raiffeisen Online şi clienţii de top”, a anunţat banca.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Şoferii agresivi în trafic vor putea fi reclamaţi în aplicaţia Poliției. Vi se pare o idee bună?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce s-a găsit la Sarmizegetusa. Arheologii au făcut o descoperire fantastică:...
Fanatik.ro
Publicat 28.10.2024
Până când putem da vina pe părinți?
spotmedia.ro
Publicat 27.10.2024
Panourile solare ieftine schimbă lumea: Este ceva de neoprit
spotmedia.ro
Publicat 26.10.2024
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani își pot construi case pe...
Gandul
Publicat 28.10.2024
Ce regret are o tânără din București, care s-a mutat de trei ani în Cluj:...
Adevărul
Publicat 28.10.2024
Dani Oțil, în lacrimi în timpul unui podcast. Ce l-a emoționat atât de tare:...
A1
Publicat 25.10.2024
Horoscopul zilei de 29 octombrie 2024. Berbecii se relaxează. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.10.2024
Nu trebuie să renunți la pâine pentru a avea o dietă sănătoasă! Ce...
spynews.ro
Publicat 28.10.2024
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și...
GSP
Publicat 26.10.2024
Sanda Țăranu îi dă replica Marinei Voica, vecina ei din Breaza. De ce a pus...
Click.ro
Publicat 28.10.2024
Numerele pe care le folosesc hackerii. Nu răspunde la apelurile care au aceste...
Useit
Publicat 27.10.2024
Ce trebuie să pui pe masă, neapărat, ASTAZI de Sfântul Dumitru pentru a atrage...
Redacţia.ro
Publicat 26.10.2024
Metoda lui Marian Vanghelie de a lungi un proces până la prescripție: cere...
libertatea.ro
Publicat 28.10.2024
Decizia lui Kate Cassidy de a părăsi Argentina „o va bântui pentru tot restul...
ZU
Publicat 28.10.2024
Scones cu mac și lămâie, biscuiții perfecți pentru mic dejun
Hello taste
Publicat 28.10.2024
Semnele travaliului. Cum știu mămicile că se apropie momentul nașterii
Deparinti
Publicat 28.10.2024
„Tapetul electric”, noua inovație ce încălzește casa mai...
ziare.com
Publicat 28.10.2024
Berk Oktay publică o fotografie emoționantă alături de fiica sa. Actorul își...
Happy
Publicat 25.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de sigur este să-ți trosnești gâtul. Ce se poate întâmpla dacă adopți...
Medicool
Publicat 28.10.2024