Antena LIVE

Curs valutar

PSD Constanţa a votat pentru DEMITEREA edilului de laşi, Mihai Chirica, din scaunul de vicepreşedinte al partidului

PSD Constanţa se delimitează de declaraţiile lui Mihai Chirica, preşedinte al PSD Iaşi, conducerea organizaţiei votând pentru demiterea acestuia din funcţia de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Social-democraţii constănţenii au transmis, totodată, un mesaj de susţinere pentru Guvernul Grindeanu şi şi-au afirmat sprijinul necondiţionat pentru Liviu Dragnea la conducerea partidului.

De la 15.02.2017, 15:35
WhatsApp

PSD Constanţa se delimitează de declaraţiile lui Mihai Chirica, preşedinte al PSD Iaşi, conducerea organizaţiei votând pentru demiterea acestuia din funcţia de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Social-democraţii constănţenii au transmis, totodată, un mesaj de susţinere pentru Guvernul Grindeanu şi şi-au afirmat sprijinul necondiţionat pentru Liviu Dragnea la conducerea partidului.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Constanţa, Comitetul Executiv Judeţean al organizaţiei, reunit în şedinţă lărgită, a adoptat trei rezoluţii cu privire la susţinerea Guvernului Grindeanu, sprijinul acordat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi declaraţiile lui Mihai Chirica, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Iaşi.

“PSD Constanţa transmite în unanimitate un mesaj de susţinere pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu şi pentru implementarea programului de guvernare cu care Partidului Social Democrat a câştigat încrederea românilor şi votul acestora la alegerile din 11 decembrie 2016. PSD Constanţa îl sprijină necondiţionat pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al partidului şi se delimitează categoric de declaraţiile domnului Mihai Chirica, votând în unanimitate propunerea de eliberare a acestuia din funcţia de vicepreşedinte naţional al PSD” se arată în comunicatul citat. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1.stirile antena1 liviu dragnea mihai chirica observator psd psd constanta
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025