Autoritățile au mers pe prevenție în prima zi în care purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în spațiile în aer liber din București (Video)
În Capitală, masca a devenit obligatorie de azi în gări, autogări, staţii de autobuz, pieţe, dar şi în Centrul Vechi. Decizia este pe termen nelimitat. Din păcate, în loc de mască, oamenii au tot felul de scuze. Asta, deşi astăzi a fost o nouă zi a recordurilor: 48 de decese cauzate de COVID 19 şi cei mai mulţi bolnavi de până acum la terapie intensivă: 436.
De Andreea Milea la 04.08.2020, 20:25- Mulți bucureșteni nu au respectat regula purtării măștii de protecție în spațiile aglomerate.
- Amenzile pot ajunge în asemenea cazuri la 2.500 de lei.
Bucureşti- oraşul cu cele mai multe cazuri din ţară, 6366. Deşi masca este obligatorie de azi în locurile unde se formează aglomeraţie, unii o poartă doar la vederea echipei de filmat.
Masca de protecţie a devenit de astăzi obligatorie şi în staţiile de autobuz. Sunt zone ce se aglomerează frecvent pe parcursul unei zile, astfel că singura soluţie este masca. Cu o condiţie: să fie purtată corect.
În Gara de Nord, poliţiştii patrulează pe peroane, dar nu pot ţine pasul cu toţi care nu poartă mască: "Este obligatoriu să purtaţi masca de protecţie! Menţinerea distanţei sociale de minimum 1,5 metri pe peroane şi în sălile de aşteptare".
Vlad Cornea, Poliţia Gara de Nord: Sunt pe fiecare stâlp puse afişe, personalul CFR transmite mesaje din 10 în 10 minute.
Şi pieţele se regăsesc pe lista locurilor aglomerate unde bucureştenii sunt obligaţi să poarte mască.
În Centrul Vechi, masca trebuie purtată indiferent dacă este sau nu aglomerat. Mai puţin atunci când stai la masă.
Oamenii nu sunt foarte mulțumiți de decizie și spun că "la terasă e în regulă, pe stradă nu e în regulă. Unde stai 4-5 la masă nu e în regulă, pe stradă unde eşti la distanţă de 2-3 metri faţă de celălalt este obligatorie. E o tâmpenie".
Deocamdată, nu au fost date amenzi, dar cei care nu respectă regulile riscă să plătească între 500 şi 2.500 de lei.
Gheorghe Cojanu, prefectul Municipiului Bucureşti: În primele zile nu se vor lua măsuri radicale, adică în primele zile- astăzi şi mâine, ci doar acţiuni de protecţie.
În timp ce Bucureştiul are reguli noi, Giurgiu renunţă la măsuri. După două zile în care terasele şi sălile de jocuri de noroc au fost închise după ora 23, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a dat la loc comanda. A renunţat la măsuri.
Azi, am înregistrat un nou record negru în România- 48 de decese, iar la ATI avem cei mai mulţi bolnavi de la începutul pandemiei- 436.
Vestea bună este că numărul de reproducție "R", care reprezintă numărul mediu de pacienți infectați care provin de la un singur caz, a ajuns la 0.96. Este prima dată sub 1 după o lună şi jumatate. Ceea ce înseamnă că intrăm într-o fază de scădere a cazurilor.