RESTRICŢII de circulaţie din cauza caniculei. Viteza trenurilor va fi şi ea limitată
Circulaţia autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, vineri şi sâmbătă, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează teritoriul României din cauza căldurii extreme, iar viteza de circulaţie a trenurilor ar putea fi redusă cu 20-30 de kilometri/oră faţă de viteza normală pe unele tronsoane.
De Redactia Observator la 04.08.2017, 07:42Circulaţia autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, vineri şi sâmbătă, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează teritoriul României din cauza căldurii extreme, iar viteza de circulaţie a trenurilor ar putea fi redusă cu 20-30 de kilometri/oră faţă de viteza normală pe unele tronsoane.
Astfel, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a instituit restricţii de circulaţie în zilele de 4 şi 5 august 2017, în intervalul orar 10:00 - 20:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează teritoriul României, pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Restricţiile de circulaţie sunt instituite în baza Codului roşu şi portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 şi 42 de grade) emis de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru această perioadă.
"CNAIR SA, în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă, cu excepţia: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări
agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale", se menţionează într-un comunicat al CNAIR.
Potrivit reprezentanţilor companiei, restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcăminţii rutiere.
De asemenea, viteza de circulaţie a trenurilor ar putea fi redusă cu 20-30 de kilometri/oră faţă de viteza normală pe unele tronsoane, începând de marţi şi până la finele săptămânii, din cauza temperaturilor ridicate prognozate, informează CFR SA.
"Începând de astăzi, 1 august 2017, şi până la sfârşitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de Cod galben şi Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar, în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade, pe tronsoanele unde situaţia o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menţionăm faptul că aceste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale", precizează comunicatului CFR.
De asemenea, CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.
Măsurile speciale care se iau pentru siguranţa traficului feroviar în perioade caniculare vizează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de temperaturi ridicate, însoţirea trenurilor cu personal de specialitate, în vederea identificării potenţialelor pericole, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de staţii şi avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) şi transmiterea operativă a intervalelor de staţii unde trebuie să reducă viteza de circulaţie.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod roşu de căldură extremă, valabilă vineri şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă.
Sursă: Agerpres.ro