Antena LIVE

Curs valutar

România a fost vizitată în ianuarie 2019 de mai mulţi turişti ca anul trecut

Iată, aproape că nu există sezon în care să nu redescoperim tradiţiile inedite pe care românii le au. Iar locurile de poveste din ţara noastră atrag în continuare turiştii.

De la 03.03.2019, 12:00
WhatsApp
Vezi și:

Iată, aproape că nu există sezon în care să nu redescoperim tradiţiile inedite pe care românii le au. Iar locurile de poveste din ţara noastră atrag în continuare turiştii. Asta în ciuda problemelor mari de infrastructură şi a întrebării care încă a rămas fără răspuns pe care am ridicat-o într-o campanie Observator: avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?

În prima luna a anului au vizitat ţara noastră aproape 760 000 de oameni. Cu 5% mai mulţi turişti decât în ianuarie anul trecut. Cei mai mulţi sunt, într-adevăr români: peste 80 la sută, iar restul turiştilor vin în special din Europa, majoritatea chiar din Uniunea Europeană.

Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria, Ungaria, Italia, Germania, Polonia, Franţa şi Regatul Unit.

Doar 27 la suta din totalul vizitatorilor străini au aterizat la noi de pe alte continenente.

În această perioadă s-au făcut aproape un milion şi jumătate de rezervări pentru cazare pe timpul nopţii, cu peste 8 procente mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut dar nici turiştii români nici cei străini nu petrec, de obicei, mai mult de 2 nopţi în acelaşi loc.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2019 a fost de 23,4% din numărul total de structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2018.

Iar atunci când înnoptează pe meleagurile noastre, cei mai mulţi vor să doarmă comfortabil , la un hotel: aproape 30 %.

Aproape 20 % preferă bungalourile iar pentru vacanţele la munte, ori în zonele cu tradiţie din ţara noastră, ideale sunt , desigur, pensiunile turistice.

Căutate de plimbăreţi sunt şi cabanele , unde, de obicei turiştii se cazează în special pentru o conexiune cât mai puternică cu natura. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bulgaria ungaria italia germania polonia franta ianuarie
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024